Calfele călătoare sau despre demnitatea tinerilor

photo(5)Arată ca nişte punkeri bizari, înţoliţi după ultima modă din Evul Mediu. De sub pălăriile înalte le scapă dread-uri şi şuviţe colorate. La chip sunt tineri şi foarte tineri. Se numesc calfe călătoare şi întâlnirea asta suprarealistă are loc într-o casă veche din Sibiu, chiar lângă o altă casă veche pe care scrie mare, deasupra intrării, Casa Calfelor. Am impresia mai întâi că e o piesă de teatru, dar nu, totul e pe bune, pură realitate contemporană.

Calfele călătoare e numele poetic pentru nişte tineri care-şi fac ucenicia departe de casă. Absolvi o şcoală profesională, de meserii, un colegiu tehnic şi pleci în lumea ta. E o tradiţie veche de secole în spaţiul vorbitor de limba germană, care îi ajută pe aceşti tineri să capete o experienţă profesională valoroasă, să interacţioneze cu oameni cât mai diferiţi, să înveţe să trăiască pe picioarele lor. După trei ani de peregrinări se întorc acasă şi îşi iau viaţa în mâini. În anii de călătorie nu au voie să se apropie la mai puţin de 50 de km de locul natal, nu pot avea telefon mobil ori internet (dar le pot folosi de la alţii), trebuie să muncească responsabil acolo unde ajung şi să slujească nevoilor comunităţii fără pretenţii materiale. Costumul lor e format din pălărie, cămaşă albă, vestă cu multe buzunare, redingotă, pantaloni şi centură cu emblema breslei lor pe ea. Calfele care sunt într-o anumită asociaţie poartă o cravată care le reprezintă ordinul, calfele libere nu poartă cravată. În urechi au un cercel de argint sau aur, cu o formă după care le poţi recunoaşte meseria. Costumul îl poartă tot timpul când sunt în spaţiul public. Calfele sunt şi fete şi băieţi, dintotdeauna.

Obligaţia de a purta cămaşă albă lungă vine din Evul Mediu când, în caz de deces, această piesă de îmbrăcăminte devenea costumul lor funerar. De asemenea, cercelul era făcut obligatoriu dintr-un metal preţios pentru ca o calfă care moare departe de casă să poată fi îngropată creştineşte de străini, cu banii obţinuţi pe cercel.

La Sibiu, calfele călătoare au aterizat acum vreo 10 ani şi au început renovarea unei case a bisericii evanghelice. S-au perindat pe-acolo nenumărate generaţii de tâmplari, fierari, zidari, restauratori de toate speciile. Au trăit într-o comunitate unită şi veselă, care ziua munceşte şi noaptea petrece, aşa cum ar face mai orice persoană de vârsta lor (maximum 30 de ani). Casa astăzi e renovată aproape integral şi ei se ocupă de proiecte culturale dimpreună cu primăria. Asta nu înseamnă că nu dau o mână de ajutor celor care au nevoie: mai repară o bicicletă, un scaun cu rotile, mai dau un strat de var ori  fac alte mici lucruri de care au trebuinţă cei săraci.

photo(6)Şi Michal Andreas, la cei 20 şi-un pic de ani ai ei, a hotărât să îşi pună peste claia de păr roşcat şi creţ o pălărie de calfă. E la începutul călătoriei, vine dintr-un mic sat din Germania şi a făcut şcoală de restauratori de cărţi. Într-o zi, în copilărie, a citit o carte despre frumuseţea fizică a cărţii şi şi-a hotărât destinul repede. S-a făcut calfă călătoare ca să înveţe cât mai mult despre meseria ei, în locuri cât mai diferite şi ca să obţină mai uşor un loc de muncă atunci când va termina ucenicia. E un calcul pe care mai toţi colegii ei l-au făcut, pentru că în CV asta cântăreşte mult. Îmi povesteşte frumos despre ce face, despre cât de greu e să stai la grămadă cu o gaşcă de băieţi, despre cât de grozav e să vezi locuri noi şi să interacţionezi cu oameni noi. Mă uit în ochii ei frumoşi şi albaştri, la chipul ei luminos şi văd demnitate. Ceva ce puţini tineri români de vârsta ei au. Văd siguranţă. Că ştie ceva, că îşi va folosi cunoştinţele. Ceva ce puţini absolvenţi de liceu din România au. Mă uit şi la colegii ei, uşor abţiguiţi, că orele sunt înaintate. Sunt o gaşcă de tineri simpli, cu preocupări normale, care au un drum în viaţă. Pe ei nu i-a păcălit nici un sistem de învăţământ că sunt capabili să devină avocaţi şi economişti. Pe ei nu i-a escrocat nici un Minister al Educaţiei să facă trei facultăţi pe bani, în bătaie de joc. Ei vin dintr-o lume în care să munceşti cu mâinile e onorabil, în care e important să ai o meserie pe care să o iubeşti. O lume în care poţi să te îmbraci ca-n Evul Mediu, dar trebuie să te comporţi ca-n secolul 21. Nu pe dos.

Am călătorit la Sibiu la invitaţia lui Tudor Popa,  în proiectul Prin Sibiul Meu al AIOS, organizat cu sprijinul Primăriei Sibiu. Parteneri: Future CapitalIbis Hotel, Ambient, Reky TravelAsociaţia Produs în SibiuCasa de Cultura a Studentilor SibiuCNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien .

 

 

Comments

  1. […] Caia (a scris aici, aici, aici) e o scumpete de fată. Ştiam eu că nu trebuie să o las să piardă plimbarea Prin Sibiul Meu […]

  2. […] de teatru, dar nu, totul e pe bune, pura realitate contemporana, scrie Ana-Maria Caia pe blogul sau caia.ro. Source: […]

  3. […] Arata ca niste punkeri bizari, intoliti dupa ultima moda din Evul Mediu. De sub palariile inalte le scapa dread-uri si suvite colorate. La chip sunt tineri si foarte tineri. Se numesc calfe calatoare si intalnirea asta suprarealista are loc intr-o casa veche din Sibiu, chiar langa o alta casa veche pe care scrie mare, deasupra intrarii, Casa Calfelor. Am impresia mai intai ca e o piesa de teatru, dar nu, totul e pe bune, pura realitate contemporana, scrie Ana-Maria Caia pe blogul sau caia.ro. […]

  4. […] Arata ca niste punkeri bizari, intoliti dupa ultima moda din Evul Mediu. De sub palariile inalte le scapa dread-uri si suvite colorate. La chip sunt tineri si foarte tineri. Se numesc calfe calatoare si intalnirea asta suprarealista are loc intr-o casa veche din Sibiu, chiar langa o alta casa veche pe care scrie mare, deasupra intrarii, Casa Calfelor. Am impresia mai intai ca e o piesa de teatru, dar nu, totul e pe bune, pura realitate contemporana, scrie Ana-Maria Caia pe blogul sau caia.ro. […]

  5. […] de teatru, dar nu, totul e pe bune, pura realitate contemporana, scrie Ana-Maria Caia pe blogul sau caia.ro.Citeste tot articolul: […]

  6. […] Arata ca niste punkeri bizari, intoliti dupa ultima moda din Evul Mediu. De sub palariile inalte le scapa dread-uri si suvite colorate. La chip sunt tineri si foarte tineri. Se numesc calfe calatoare si intalnirea asta suprarealista are loc intr-o casa veche din Sibiu, chiar langa o alta casa veche pe care scrie mare, deasupra intrarii, Casa Calfelor. Am impresia mai intai ca e o piesa de teatru, dar nu, totul e pe bune, pura realitate contemporana, scrie Ana-Maria Caia pe blogul sau caia.ro. […]

  7. […] Ana-Maria Caia a fost în plimbare prin Sibiu și a stat de vorbă cu una dintre calfele călătoare. […]

  8. […] de Aur, un restaurant amenajat în Casa Calfelor, unde începând din anul 2012, sunt găzduite calfele călătoare. Nu știu cum s-a simțit Mihai Viteazul după bătălia de la Șelimbăr în acest han, zice lumea […]