“Avem sticle de vin de 200 de ani”, anunţă mândră ghida care ne face turul cramelor Blandy’s. Se aud exclamaţii din public.

“Noi o să gustăm un Malmsey din ’85, colecţia noastră vintage”. Asta ne mai taie din entuziasm.

Gustăm, e minunat, fructe uscate şi caramel, învelite în nuanţe lemnoase, de la butoaiele de stejar american în care doarme vinul mult şi bine.

“Merge cu biscuiţi dulci, englezeşti.” Fireşte că merge cu biscuiţi englezeşti, afacerile astea cu vin de Madeira sunt în mare parte britanice.

În ajunul Crăciunului lui 1807, cei mai cunoscuţi negustori de vin din Madeira, domnii Newton, Gordon şi Murdoch, au primit o scrisoare de la un prieten londonez. “Domnilor! La rugămintea prietenului nostru drag Richard Fuller, bancher în City, vi-l prezint pe domnul John Blandy, care vizitează insula dumneavoastră pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Ar dori să primească o slujbă într-un birou. Vă rămân dator dacă îl veţi ajuta.” John însuşi, un băiat de 23 de ani, aducea mesajul de la Londra.

Într-un an, toată familia Blandy era mutată în Madeira, intrată în business-ul de distribuţie de vin şi în cel cu vapoare comerciale. Două sute de ani mai târziu, a şaptea generaţie de Blandy’s produce cel mai bun vin de Madeira, o băutură de obicei dulce şi mult mai tare decât vinul normal.

Sunt 35 de grade în podul unde se ţine vinul în prima fază. Miroase ameţitor a dulceaţă, a alcool, parcă a lemn de stejar încins şi cuişoare. Mă simt ca un omuleţ mic aruncat într-un pahar de cognac pus la încălzit. Vinul de Madeira se naşte în căldură. Dar lucrurile n-au fost întotdeauna aşa. Din insulă plecau butoaie cu vin normal înspre Europa şi America de Nord.

După o călătorie lungă, de vară, un butoi s-a întors pe jumătate plin. Fusese uitat pe punte, în soare. Returnat proprietarului, acesta l-a deschis să-l golească şi a fost uimit de mirosul plăcut care venea dinspre lichidul uitat în butoi. A gustat şi gustul era chiar mai bun decât mirosul. Producătorii de vin din Madeira au fost uimiţi: am putea oare să producem asta? Au încercat să replice condiţiile de pe vapor, soare plus clătinatul butoaielor. În timp, au renunţat la clătinat (n-are nici un efect) şi au început să fortifice vinul, adăugând alcool ca să oprească fermentaţia.

Dăm ture prin clădire, învăţăm soiurile, vedem poze vechi şi obiecte personale de-ale familiei Blandy. La final, ne înfigem în cârciuma de la parter, un grup amestecat de ruşi, englezi, români şi nemţi. Bem mai întâi cu metodă, ascultând explicaţiile preţioase ale somelierului. Englezii (cumplit de tineri, tatuaţi şi politicoşi) sparg primii gaşca şi încep să dea paharele pe gât. Le luăm exemplul şi ajungem rapid la o stare de euforie delicioasă.

Afară e o zi fără nori, ne scurgem încet pe străzile din Funchal, pe lângă parcul municipal şi hotelul Ritz, până în portul din care vinul de Madeira călătoreşte înspre lume.

În România n-am găsit vin de Madeira de vânzare, aşa că vă îndemn să mergeţi în insulă la degustare. Articolul acesta face parte dintr-un  proiect realizat pentru TAP Portugal, compania care are cea mai convenabilă rută Bucureşti-Funchal (capitala Madeirei). Se zboară cu escală la Lisabona, iar timpul de tranzit este sub trei ore. Biletele le puteţi căuta aici.