La început nu ştiam ce mi se întâmplă. În primele săptămâni am plutit şi m-am bucurat. Totul era foarte uşor. Prin luna a doua am început să obosesc. Nu înţelegeam de ce trebuie să fie atât de complicat. Prin luna a patra a început să crească. Pricepeam rostul, aveam deja o imagine clară despre ce este şi cum trebuie să fie. Prin luna a şaptea a redevenit uşor, ca la început, a început să se vadă pe bune, nu-l mai puteam ascunde. Azi blogul meu a făcut nouă luni. Dacă era copil, ei bine, azi l-aş fi născut.

Nu e copil (ar fi fost mai complicat), e doar un depozit de texte pe internet, care în nouă luni, de la embrion s-a făcut o creatură destul de isteaţă.

Câteva cifre şi poveştile lor

• În primele lui 24 de ore de viaţă, peste 600 de oameni s-au uitat curioşi să vadă ce-i cu el. Unii au mai venit şi-a doua zi, alţii au plecat.
• În luna martie, de-odată, “Scrisoare pentru fiica mea” a căpătat vreo 16.000 de share-uri şi like-uri pe Facebook. 32.000 de oameni au intrat până acum să citească asta, numai la mine pe blog. A fost preluată cu sursă şi fără, a circulat pe mail şi chiar a ajuns tipărită în nişte ziare locale. Am fost copleşită atunci, nu de numărul oamenilor, ci de frumuseţea şi căldura mesajelor pe care le-am primit.
• 5000 de oameni au citit un articol despre protestele din Istanbul, atunci când, din păcate, a trebuit să opresc campania “Istanbul Magnificul” din raţiuni de securitate ale turiştilor.
• Vreo 4000 de oameni s-au distrat pe blog la mine cu imnul turistic al Mamaiei. Recunosc că m-au ajutat la cifre tabloidele care m-au citat. Aşa mi s-a împlinit şi mie visul să ajung în Libertatea şi nici n-a trebuit să mă dezbrac eu, c-a făcut-o Mazăre. Pontul că melodia e furată mi l-a servit un cititor mai deştept decât mine.
• Azi am încheiat primul concurs de pe blog, “Combinaţia perfectă”, organizat de Paravion şi am primit peste 100 de poveşti de călătorie. Cele mai multe sunt minunate, pline de emoţie şi imaginaţie, scrise cu talent. Sunt onorată că aceşti oameni mă citesc, sunt onorată că s-au înscris în concurs, sunt onorată că au depus atâta efort pentru asta. Le mulţumesc.

Clienţii de travel şi produsele lor

• Primul meu client pe blog a venit la mijlocul lui ianuarie. Peter Schmidts de la 1001 Adventures. I-am spus da cu toată inima pentru că Peter vinde, probabil, cele mai frumoase şi bine făcute excursii din România. Am promovat “ţara lui însuşi Dumnezeu” vreo două luni. În martie am plecat în Kerala, cu un grup de vis, şi-am scris o serie de poveşti despre asta. Vă îndemn să mergeţi şi voi în India, va fi o experienţă fantastică, are un tur nou în toamna asta.
• Am început apoi o colaborare strânsă cu Paravion. Au făcut un pachet de Istanbul, la instigarea mea de alintată, aşa că am avut campania “Istanbul Magnificul”. Aşa am aflat şi eu că Suleyman scria poezii foarte frumoase. Pentru că ne-a mers bine împreună, am continuat cu “Combinaţia perfectă” şi ceva consultanţă de comunicare. Le mulţumesc nu numai pentru că sunt rezonabili, creativi şi normali la cap, ci şi pentru că îi preocupă turiştii lor. Congrats, Remus Vişan că afacerile nu te-au făcut prea cinic, congrats, Alexandra Roşca, că ai o obsesie pentru detalii şi perfecţiune.
• Pentru TAP Portugal România am făcut o mică nebunie. Împreună cu ei am adus Capul Verde mai ieftin şi mai aproape de români. A început cu o discuţie în iarnă cu Simona Metea (director de vânzări în România) şi David Jacinto (director de vânzări Europa şi Americi) despre cum am cunoscut-o eu pe Cesaria Evora şi de ce cred că românilor le-ar plăcea insulele vest-africane. Poveştile din Capul Verde sunt în derulare, iar biletele de avion sunt din noiembrie mai ieftine.
• Oficiul de Turism Madeira m-a ajutat să răscolesc eficient insula, să fac tot ce mi-am propus şi să-l întâlnesc pe patriarhul turismului madeirez (povestea va apărea în Reader’s Digest în septembrie). Dacă aş fi ministrul Grapini, i-aş trimite pe oamenii noştri de la birourile de turism la un internship la oficiul din Madeira.
• Tropictour, prin Nilton Soares, mi-a scos din nisip şi piatră seacă muzicieni şi oameni cu care voiam să vorbesc în Capul Verde.
• Am refuzat mai mult decât am acceptat campanii, uneori lăsând oamenii nu pe deplin lămuriţi de ce. Atunci mi-a fost greu să le spun în faţă că nu cred în produsele lor, agenţiile lor, site-urile lor şi că dacă eu nu le-aş folosi, nu văd cum mi-aş putea împinge publicul să le folosească.

Partenerii mei din media

• Am o rubrică de travel în Dimineaţa de ştiri, programul matinal de la Realitatea TV, unde-i povestesc joia, lui Petre Fumuru (cel mai chipeş prezentator de televiziune de la Baltică până la Mediterană) încotro să plecăm de-acasă. Petre Fumuru mă ascultă atent şi după aia el tot la Marea Neagră şi în Austria se duce. Am auzit însă că publicul e mult mai ascultător decât el.
• Smartwoman.hotnews.ro îmi preia articolele în mod regulat. Îmi place Hotnews şi-mi place şi Alexandra Crişu, ocrotitoarea lui Smartwoman şi articolele ei delicioase cu răspunsuri la căutările cititorilor pe site.
• Reader’s Digest e revista în care public articole despre oameni speciali întâlniţi în călătorii. Dacă n-ar fi o echipă de oameni minunaţi şi calzi, cu Anca David Titorov în frunte, n-aş putea să scriu cu atâta entuziasm.
• Esquire e slăbiciunea mea de pe piaţa de reviste. Că-s buni. Şi îmi place să scriu pentru ei. În septembrie o să găsiţi acolo adevărata poveste senzaţională şi extraordinară a Cesariei Evora.
• Cronica Veche, revistă literară de la Iaşi, preia în print articole de pe www.caia.ro. Mă bucur pentru că e revista în care am debutat la şase ani cu poezia solemnă “Omul de zăpadă”.

Cititorii mei

• Pentru ei scriu. Pentru nimeni altcineva. Numai de la ei ştiu dacă am făcut ceva bine sau ceva rău. Dacă am scris ceva interesant sau o prostioară. Nu trebuie să fie mulţi câţi să umpli un stadion pe zi cu ei, ci să fie aceia cu care pot împărţi ceva. Un gând, cu cuvânt, o imagine, un vis, o dorinţă.
• Când am cerut texte de la cititori, am primit unele grozave, de-am umplut o serie întreagă despre avioane şi aeroporturi.
• Am găsit cu blogul prieteni. Buni.
• Am şi cititori pe care n-aş vrea neapărat să-i întâlnesc, vreo câteva sute care au ajuns la mine căutând “ţări cu care România nu are acord de extrădare”. Cauza e o glumiţă de articol.

La ce mă aştept de-acum încolo? Păi blogul o să scâncească, o să-i fie veşnic foame, o să vrea schimbat şi spălat şi crescut şi mai vorbim despre asta când o să înceapă să vorbească. Peste vreo 8 luni, aşa, pentru că şi eu am fost precoce când a fost vorba de asta.