“Cine e doamna din România?” aud dinspre ambarcaţiunea sprintenă care ne va duce să vedem delfini şi poate balene în Atlanticul Madeirei. Tresar. A întrebat skipperul, Pedro, eu am răspuns nedumerită că cineva ar putea pune acolo o întrebare despre naţionalitate. Vine la mine şi îmi întinde mâna. “Iubesc România”. Mai am puţin şi cad în apă de emoţie şi nici n-am pornit pe ocean. “Aţi fost în România? Mă bucur grozav că vă place.” Omul îmi zice că n-a fost, dar a avut nişte clienţi români grozavi, care l-au convins că suntem o ţară fermecată. “Michaela Radulesq, o ştiţi? Lucrează în televiziune.” Îi explic că nu o ştiu personal, dar ştiu cine este. El îmi spune că e o persoană plină de “kindness”, ceva ce pot cu greu să traduc în română, dar cred că se referea la bun simţ şi politeţe. Mă bucur sincer că înaintea mea acolo a fost M. Rădulescu, vă închipuiţi ce primire mi-ar fi făcut oamenii ăia dacă înaintea mea ar fi fost, de pildă, manieratul de Mazăre cu fotomodelele.
Ne înfigem în apa mai degrabă agitată a Atlanticului. Barca e mică şi are motoare puternice, sare de pe un val pe altul, săltăm şi noi pe scaunele noastre, seamănă mai degrabă cu ce am făcut în Dubai, într-un safari prin deşert. Pe stâncile ţărmului, oameni cu instrumente optice performante se uită înspre mare să zărească bancurile de delfini. Pedro conduce cu viteză maximă înspre locurile indicate, iar când se apropie opreşte motoarele.
Bărcuţa e în voia valurilor, vecinul din faţă începe să fie lovit de rău de mare. Nu e altă cale însă, pentru că animalele sunt sperioase şi spre deosebire de alte multe companii care se ocupă cu căratul turiştilor să vadă creaturi marine, compania Rota dos Cetáceos nu hrăneşte delfinii pentru a-i atrage lângă bărci. N-avem noroc prima oară, aşa că o luăm din nou aiurea pe mare, oceanologul care ne însoţeşte face babysitting cu vecinul bolnav.
Ne oprim din nou, linişte, încep să se zărească pe sub apă trupuri albicioase. Toată lumea filmează şi fotografiază în delir, nimeni nu-şi foloseşte ochii, ci lentilele aparatului. Aşteptăm momentul magic, delfinii studiază barca, îi dau târcoale, iar când se îndepărtează puţin, magie, încep să sară câte unul, câte doi, ai impresia că se joacă. Şi-apoi dispar.
Vecinul şi-a mai revenit, oceanologul l-a spălat cu nişte apă de mare pe faţă. Ajută. Pornim spre alţi delfini şi poate, doar poate, cu mare noroc, spre vreo balenă. Rota dos Cetáceos, 40 de ani, din ’40 până în ’80, a vânat balene. După care s-a decis să le ocrotească. În fiecare seară, echipajele care lucrează ziua cu turişti merg şi curăţă apele ţărmului de plastic şi alte mizerii. Toate aceste gunoaie pot răni animalele, nu e o chestiune de estetică.
Ajungem la un alt banc de delfini, sunt mai vioi decât primii, astfel încât îmi iese prima filmare. Un neamţ bine făcut îndrăzneşte să înoate pe lângă barcă, deşi marea e azi cam agitată. Pe prietena lui, însoţitorii noştri n-au lăsat-o să coboare după ce au discutat despre cât de bine ştie să înoate. Nu ştia atât de bine încât să nu se pună în pericol. Oceanologul se mută lângă mine şi continuăm discuţia de pe ţărm despre turişti. “Ştii, a venit cu noi o rusoaică şi când am ajuns la primii delfini a scos din geantă mai multe mingi colorate de plastic. Am îngheţat când am văzut că vrea să arunce una în apă. Am întrebat-o ce face, mi-a zis că se joacă cu delfinii. A trebuit să mă cert cu ea şi să îi confisc bilele, a trebuit să o ducem pe ţărm. Ea pentru asta venise. Să se joace.” Delfinii din Madeira sunt animale sălbatice şi se comportă ca atare. Nu sunt Flipper din serialul cu acelaşi nume, doar arată la fel. Cel mult puteau înghiţi bilele de plastic, adică se puteau răni.
Încă două ture de delfini se lasă observaţi de noi. De această dată mai toată lumea a renunţat la aparatele de filmat şi fotografiat, ne bucurăm, ne tragem de mânecă între noi, uite acolo, ba acolo. Nici o balenă la orizont, au văzut una cu două zile înainte, slabe şanse statistic să apară şi azi una. Cu delfinii, în schimb, e garantată, dacă se întâmplă cumva (au fost doar câteva cazuri în peste 30 de ani) ca ei să nu se arate, primeşti încă o excursie pe mare.
Ne întoarcem pe ţărm, cel mai fericit că atinge pământul e vecinul din faţa mea. Suntem toţi puţin ameţiţi, mai mult euforici că animalele astea frumoase şi graţioase ne-au primit la ele acasă.
Desfătare-n Madeira este un proiect realizat pentru TAP Portugal, compania care are cea mai convenabilă rută Bucureşti-Funchal (capitala Madeirei). Se zboară cu escală la Lisabona, iar timpul de tranzit este sub trei ore. Biletele le puteţi căuta aici. Să vă bucuraţi de delfini!