Ce-ar fi călătoria fără fotografie? S-ar mai mişca vreun japonez din Tokyo-ul natal dacă la graniţă i s-ar confisca aparatul foto? Ar mai plăti românul să ajungă în Maldive dacă ar fi interzis să pozezi apa turcoaz? Ne-am mai căra copiii de trei luni în călătorii la Paris dacă n-am putea să trimitem, mai apoi, prietenilor şi rubedeniilor imaginea lor distinsă cu Turnul Eiffel în fundal?

Dar în cantitatea uriaşă de poze de călătorie de pe internet, clădite întocmai ca un morman de haine, dai din când în când de piese uluitoare. Pe acestea vreau să le vedeţi în seria Eye Contact.

Radu Coman este unul dintre fotografii mei preferaţi de oraşe. El nu apare în Anuarul Fotografului Român pentru că e publisher la Sanoma Hearst (treabă serioasă), adică nu e – sau n-a fost – cu pozatul, ci cu scrisul. Prin urmare, e undecover pe străzile Parisului ori pe cele ale Londrei. L-am rugat să îmi povestească un oraş în imagini şi a ales New Yorkul şi nişte fotografii care nu stau. “De ce nu stau, Radu?”, l-am întrebat. “Pentru că prima dată când mă căzneam să încadrez cumsecade un zgârie-nori să-l aduc amintire acasă, nişte newyork-ezi furioşi s-au împiedicat de mine: Fuckin’ tourists. De atunci, n-am mai stat, am pozat pe fugă, alergând — aşa că unele imagini au ieşit blurate.” Enjoy!