Am inaugurat, pe blog, o serie de poveşti de pe aeroporturi şi din avioane. Vă rog frumos să mi le trimiteţi şi pe-ale voastre, le voi edita şi publica în articole separate. Autoarea articolului de azi este Ella Monea , freelance graphic designer şi mândra deţinătoare a unui pasager de avion cu blană.

Nu călătoresc prea des cu avionul, pentru că nu am ocazia. Dar în puţinele dăţi când am făcut-o am avut emoţii prin aeroport, de fiecare dată.  Am şi rău de avion pe deasupra şi-l rezolv stând cu nasul lipit de fereastră şi privind norii. Dar povestioara asta nu-i întâmplarea mea. E a lui Kasim, dragul meu câine.
Anul trecut am avut treabă prin Norvegia pentru vreo lună. Şi tocmai pentru că era vorba de 30 de zile lungi am decis să-mi iau „odorul” cu mine. Nu ştiu cum stă situaţia pentru alţii, dar din informaţiile mele, e uşor complicat să călătoreşti cu animalul de companie.Păi hai să facem vizita la veterinar, facem vaccinurile, deparazitarea, punem ştampilele, verificăm cip-ul, verificăm paşaportul. Toate bune? Toate!

Ajungem şi la aeroport. E studiat animalul, e studiată cuşca, e studiat vasul de apă, se analizează documentele.  “Doamne fereşte, nu cumva să mă întoarcă ăsşia din drum pentru vreun vaccin de care n-am ştiut!”. Primul lui zbor cu avionul a decurs cât se poate de bine. L-am predat odată cu bagajul de cală, cât mai târziu posibil ca să nu sufere atât de mult, am verificat în avion că a ajuns şi el la locul lui. Escală la München, întrebare repetată – „Puteţi, vă rog, verifica dacă câinele meu este în avion?” „Cel mic şi alb?  Da, este.”. Bun. Relaxare până la destinaţie.

La întoarcere, aceeaşi poveste, aceeaşi întrebare la îmbarcare, aceeaşi escala în München, de o oră. Doar că de data asta nu-mi găseau bagajul în sistemul de transfer! Panică, Kasim al meu frumos şi scump, după ei, era şi el bagaj. Eu: „Cucoană, nu ştiu ce-aţi făcut voi aici, dar din Norvegia l-am luat, că am întrebat. Găsiţi câinele!!” După vreo jumătate de oră de teroare pentru mine, mă trimite la poarta de îmbarcare, unde trebuia să aflu de soarta dragului meu căţel. Într-un final sunt anunţată că deja au transferat bagajele, deci şi câinele meu este în cală. Se pare că toată confuzia s-a creat din cauza biletelor. El avea direct România (bagaj). Eu aveam cu verificare şi emitere de boarding pass în München (pasager).

Săptămânile trecute, revista Dilema Veche a avut un dosar despre avioane şi aeroporturi. Despre zboruri şi aşteptări înalte, despre vraja de-a fi deasupra norilor, despre anxietatea de-a fi în aeroporturi şi multe altele de felul ăsta. Vă îndemn să vă faceţi abonament pe site. Am scris şi eu un text acolo, iar Dilema e revista mea de suflet din România, aceea care face aerul mai respirabil în potopul de tâmpenii tipărite ori netipărite care-or să ne înghită cu totul.