Au murit 19 oameni într-un accident în Muntenegru. După toate probabilitățile, șoferul a făcut o depășire agresivă. A condus cum conduc românii, cu convingerea că pe șosea trebuie să îi dea tare, foarte tare pentru că trebuie să ajungă veșnic primii într-o destinație.
Acum sunt în Madeira, o insulă vulcanică din Pacific Atlantic, cu multe drumuri de munte pe marginea oceanului și multe șosele care urcă șerpuind până la peste 1.000 de metri. Șoferul meu, Jose Antonio, e un om blând și vesel și această blândețe a lui înseamnă inclusiv că știu că mă va duce în siguranță dintr-un loc în altul. El lucrează de multă vreme cu turiști, prin urmare are ceea ce se numește ospitalitate și se traduce printr-o atitudine pozitivă și calmă în orice situație. Asta, la noi, e o raritate.
Agenția care a făcut excursia, ca multe agenții de pe piață, vindea tururi cu autocarul în care îngrămădea tot. Ca să vândă. Vrei, române, 7 țări în 7 zile, la fantasticul preț de 200 de euro? Îți dau, așa, să zaci. Facem cum vrei tu. Noi ne ocupam cu vândutul, nu cu industria ospitalității. Noi nu lucrăm cu oameni, ci cu clienți. Ei nu călătoresc cu noi, ei consumă.
De multe ori am intrat în contact cu un anumit gen de persoane din industria turismului. Capricioase, agresive, cu o atitudine superioară și veșnic pline de nervi. Cu oamenii ăștia eu nu lucrez – slavă Domnului că aceeași industrie a turismului nu se rezumă la ei. Produsele lor nu le-aș promova nici friptă, pentru că știu că angajații lor sunt la fel de agresivi. Și dacă agresivitatea ta e crescută, depășești ca boul în tunel și mori 19 oameni. Ori trimiți oamenii în tururi în care îi asasinezi cu mersul și cu alergatul și nici nu îți pasă. Ori după ce clientul ți-a plătit, ți-ai luat de-o grijă. Ori recomanzi unui bătrân Ibiza numai fiindcă ai un loc liber. Și altele asemenea.
Când vinzi turism, iei o bucățică din viața omului și trebuie să ai grijă de ea. Trebuie să știi ceva despre clientul tău și despre ce poate sau nu poate el să facă. Îmi povestea un prieten care are o agenție de turism că a primit o cerere de la o mare companie să conceapă un tur de Tibet pentru câștigatorii unei promoții. Omul a stat și a gândit și a făcut un tur pe care să îl suporte și un tânăr, și un vârstnic. Cu aclimatizare în Lhasa, cu urcare treptată înspre Everest, cu servicii care să facă experiența una plăcută. I s-a răspuns să facă ceva ieftin, cu mașină din Nepal (deci trecere bruscă spre 5.000 de metri într-o singură zi). Prietenul meu le-a zis pas, pe motiv că el nu îmbolnăvește oameni, ci îi distrează. Compania și-a făcut excursia, mai ieftin, desigur.
Așadar, nu mai luați orice ofertă. Gândiți cu capul vostru în ce constă un tur, cât mergi și în cât timp. Din păcate, industria noastră nu e atât de dezvoltată încât să poți avea încredere în toți agenții și agențiile de pe piață. Dacă cineva vă tratează bine, reveniți la el: există și în România oameni și firme care își fac treaba chiar în ciuda clientului.
Sper din tot sufletul ca marile agenții de turism, după povestea asta neagră, să își scoată din portofoliu excursiile concepute pentru cartofi, nu pentru oameni. În memoria celor 19 care au murit.
