Am văzut Lost in Translation după ce am văzut Tokyo, într-un fel de city break mai lung. Am însoţit vizionarea cu nişte mici strigăte: “uite, aşa m-am simţit şi eu!”, “am fost acolo, exact aşa e!”, “nu înţelegi dacă n-ai făcut tu asta!”. Apoi m-am mai uitat o dată la film, ca să mă bucur de acel Tokyo bizar şi intens, ca un sentiment, din pelicula distinsă cu Oscar pentru cel mai bun scenariu.

Un actor de vârsta a doua (Bill Murray) şi o tânără proaspăt căsătorită cu un fotograf de succes (Scarlett Johansson) se trezesc în aiuritorul Tokyo, fiecare cu anxietăţile şi nesiguranţele lui. Se împrietenesc în decorul delirant al capitalei japoneze. Ca să le urmaţi traseul, iată ce trebuie să faceţi.

Vă dotaţi cu un card Visa Gold plin cu bani şi atacaţi hotelul Park Hyatt din Shinjuku, unde cele două personaje erau cazate. O noapte costă peste 300 de euro. Locul în care cei doi se văd pentru prima oară este New York Bar (etajul 52). Puteţi bea întocmai asemenea personajelor, cu luminile oraşului în spate. Barul are şi o ofertă specială, două pahare de vin la aproximativ 30 de euro. De aici încolo calculaţi voi cât costă să te îmbeţi în NY-ul tokyot. Sâmbăta sunt concerte de jazz (japonezii adoră jazz-ul şi-l consumă cu whisky).

Mergeţi unde merge toată lumea. La intersecţia Shibuya, cea mai aglomerată din întreaga lume. Nu e pentru agorafobi, nici pentru ameţiţi, trebuie să mergi cu valul şi să ştii încotro vrei să mergi. Semafoarele pentru maşini arată roşu toate o dată, aşa că, din când în când intersecţia e pur şi simplu inundată de mii de oameni. De jur împrejur sunt ecrane uriaşe care oferă entertainment şi reclame pietonilor. Când am fost eu aveau în program O-zone. În zonă e şi exoticul Harajuku, un cartier unde fete de vârste foarte fragede se expun îmbrăcate extravagant. E ca o paradă de modă, în buza unui parc, cu muzică şi bliţuri şi o doză de cool pe care e greu să o găseşti în altă parte a lumii.

Ca să vă înfruptaţi din această doză de cool daţi o fugă în locul în care Charlotte şi Bob pretind că se duc la striptease. În realitate, nimeni nu se dezbracă aici, ci se îmbracă, pentru că e un magazin de haine, A.P.C. Underground, pe numele lui. Preţurile sunt tulburător de mici pentru Japonia.

Lost in Translation arată, printre altele, cum se face karaoke în gaşcă. E aproape o secvenţă de documentar, pentru că până la loc comanda, Shibuya e plină de astfel de stabilimente, unde poţi închiria pentru o oră, două, trei, şapte, o cameră cu un dispozitiv adecvat. Lălăiala o aduci de acasă.

În film se mănâncă sushi, previzibil. Ichikan e restaurantul la care merg personajele şi deşi pariez că mâncarea pe care ei o mănâncă e dumnezeiască, tot n-aş plăti pe un fel 40 de euro. De altfel, Shibuya e plină de restaurante de sushi, nu atât de cochete ca Ichikan, ci mai curând un soi de hale, unde farfuriile se mişcă pe o şină şi sunt culese de acolo de către clienţi. Totul e proaspăt şi gustos şi preţurile îţi permit să încerci mai tot ce e în meniu.

E şi-un templu în film: Jugan-ji, unul mic şi liniştit, pe care Charlotte îl vizitează într-o zi ploioasă. Nu e tocmai atracţie turistică, mai cu seamă că e aşezat lângă centura cartierului Shinjuku. Totuşi, Tokyo are multe locuri încărcate spiritual. V-aş recomanda Altarul Meiji, unde sunt şanse mari să prindeţi pe viu şi ceremonii shintoiste elaborate.

Filmul se termină cu o sfâşietoare despărţire. La fel se termină şi orice călătorie la Tokyo, e un oraş care te smulge din ale tale şi te lipeşte de el. Ca să aveţi de ce vă despărţi, cumpăraţi bilete de avion înspre Japonia, ţara care creează dependenţă.

Copyrightul pentru poza cu NY Bar aparţine Hotelurilor Hyatt.

Vacanţe de Oscar este o campanie Paravion şi www.caia.ro şi constă într-o serie de articole despre pelicule de Oscar care au ca locaţie de filmare oraşe fabuloase. Pofta de călătorie vine la film!