Am inaugurat, pe blog, o serie de poveşti de pe aeroporturi şi din avioane. Vă rog frumos să mi le trimiteţi şi pe-ale voastre, le voi edita şi publica în articole separate. Autorul articolului de azi este Mihai Oprea, zburător frecvent, pasionat de călătorii şi fotografii. Ţine un blog foto, mai ales cu imagini surprinse din avion. Despre cum s-a născut această pasiune, în rândurile de mai jos.
Primul meu zbor a fost o epopee transatlantică, de la Budapesta la New York via Londra, cu British Airways. Pe atunci, însă, zborul era pentru mine doar un mijloc necesar de a ajunge dintr-un punct in altul, iar destinaţia era mult mai importantă decât călătoria în sine.
În epoca aceea, imediat după “9/11/ 2001”, îţi stătea mintea la multiplele filtre de securitate, la privirile scrutătoare ale ofiţerilor şi vameşilor, la vraful de documente pe care îl aveam în buzunarul hainei. Şi la mirajul Americii. Nici prin gând nu mi-a trecut să fac vreo poză în avion sau prin fereastră, eram temător de orice privire mai insistentă, iar aparatul era învelit bine în bagaj într-un fular, că “nu se ştie”.
După alţi ani şi nenumărate avioane schimbate, zborul a devenit legat de vacanţe. Fiind student în străinătate, am prins începutul poveştii de dragoste între zborurile low-cost şi ţările din Europa Centrală şi de Est. Având paşaport “european”, ceva bani în buzunar şi dorinţa de a călători, am “călărit” Wizz Air-ul, Easy Jet-ul, Sky Europe, Finn Air, Blue 1, străbătând continentul în lung şi-n lat, din Helsinki până în Barcelona şi din Eindhoven la Cluj. Eram la mine-acasă în aeroporturi, mă purtam ca un călător experimentat şi iscusit.
Mi-am luat un job care m-a făcut să călătoresc şi mai mult. Eram navetist cu avionul când mi-au atrasa atenţia minunatele peisaje de sus. Ce forme, ce culori, câtă bogăţie! Mai întâi le-am pozat cu o amărâtă cameră de telefon, iar mai apoi am început să împachetez conştiincios bătrânul Canon lângă laptop şi cămaşa de schimb.
Ce se poate fotografia de la fereastra unui avion comercial în timpul unei curse? Subiectele au nişte limitări inerente, determinate de ruta pe care zboară avionul, locul pe care stai, momentul zilei, condiţiile meteo, hubloul avionului, abilităţile aparatului.
Aşa am început să colecţionez poze din avion. S-au adunat multe sute, de vară şi iarnă, dus şi întors, pe stânga sau pe dreapta, la coada sau în faţa avionului. Am aeronave, răsărituri şi apusuri, nori de diverse forme, panorame largi, detalii de la sol, munţi, oraşe luminate, câmpuri întretăiate geometric.
Fotografiile făcute din zbor au devenit o obsesie, care mă trezeşte la ore mici dimineaţa sau mă ţine cu ochii deschişi până în miez de noapte, mereu cu aparatul pregătit, gata să surprind încă un detaliu din lumea aceea de sus, rece, încremenită şi nespus de frumoasă.
Săptămânile trecute, revista Dilema Veche a avut un dosar despre avioane şi aeroporturi. Despre zboruri şi aşteptări înalte, despre vraja de-a fi deasupra norilor, despre anxietatea de-a fi în aeroporturi şi multe altele de felul ăsta. Vă îndemn să vă faceţi abonament pe site. Am scris şi eu un text acolo, iar Dilema e revista mea de suflet din România, aceea care face aerul mai respirabil în potopul de tâmpenii tipărite ori netipărite care-or să ne înghită cu totul.