Am inaugurat, pe blog, o serie de poveşti de pe aeroporturi şi din avioane. Vă rog frumos să mi le trimiteţi şi pe-ale voastre, le voi edita şi publica în articole separate. Autorul textului de azi este Răzvan Marc.
Confesiuni din aeroport
Confesiunea 1: Sunt un tiran al aeroporturilor. Toţi cei care au avut plăcerea să călătorească alături de mine pot confirma acest lucru. Păi cum? Doar eu sunt cel care ştie exact de la ce terminal avem zborul – când ceilalţi pică pe gânduri pentru că NU au studiat biletul de avion cât l-am studiat eu; eu, sigur, văd primul la ce ghişee se face check-in-ul pentru zborul nostru chiar şi atunci când linia aeriană are mai multe zboruri spre destinaţia noastră la interval de câteva ore; numai eu ştiu să negociez “locuri bune” cu cel/cea de la check-in – a se citi la ieşirea de urgenţă sau în cel mai rău caz locuri la culoare şi nu la mijloc; eu însumi ştiu să aleg coada care se mişcă cel mai rapid la controlul de paşapoarte; eu am tot timpul pregătit paşaportul şi, când e nevoie, formularul de ieşire din ţară pentru ţările care cer aşa ceva – şi, Doamne, cât de rău mă enervez pe ceilalţi care foşgăie prin rucsacuri şi genţi după sus-numitele documente; subsemnatul alege coada de la controlul de securitate cu cel mai operativ controlor – în timp ce alţii se izbesc în prima coadă de care dau cum ies de la paşapoarte; eu ştiu clar unde bem cea mai bună cafea, unde vine locul de fumat (dacă este) şi cum ajungem, rapid, la poarta de îmbarcare; şi vă mai spun cine e primul, primul la îmbarcare? EU.
Sunt sigur că citind cele de mai sus v-a trecut orice gând de a călători cu mine vreodată. Scuze dacă e aşa. Altfel sunt calm, de treabă şi un tovarăş bun de drum. Dar în aeroport o iau razna. Pentru că:
Confesiunea 2: Am călătorit în toată lumea, am ajuns în cele mai mari şi mai mici aeroporturi: de la Tokyo la Sydney, New York, Singapore, Dubai, Londra, Paris, Buenos Aires sau Rio de Janeiro. Am zburat cu cele mai mari A380-uri din lume şi cu cele mai mici ATR-uri şi alte elice înrudite. First, business şi economy. Tarom, Emirates, Delta, Thai, Singapore sau Qantas. Pe soare sau furtună. Primăvara, vara, toamna, iarna. De la nord la sud şi de la est la vest. Şi nimic, nimic, nu m-a vindecat de frica de zbor. Cum aş putea să fiu calm într-un aeroport?
Ieri a apărut la chioşcuri revista Dilema Veche, cu un dosar despre avioane şi aeroporturi. Despre zboruri şi aşteptări înalte, despre vraja de-a fi deasupra norilor, despre anxietatea de-a fi în aeroporturi şi multe altele de felul ăsta. Vă îndemn să luaţi revista de hârtie ori să vă faceţi abonament pe site. Am şi eu un text acolo, iar Dilema e revista mea de suflet din România, aceea care face aerul mai respirabil în potopul de tâmpenii tipărite ori netipărite care-or să ne înghită cu totul.
