Am văzut ţări turistice cu şosele mai proaste ca cele româneşti, cu taximetrişti mai ţepari, cu mâncare mai vai de ea în cârciumi şi cu preţuri mai sălbatice. N-am văzut însă ţări turistice cu politicieni mai implicaţi în industrie ca în biata noastră grădină carpatină.

Acum câţiva ani, într-o zi de aprilie, intram în magazinul sătesc din Dara, o chestie minusculă din Turcia, de la graniţa cu Irakul, în inima Kurdistanului. O şleahtă de copii mă înconjurase aşteptând să vadă ce fac eu, extraterestra aterizată în lumea lor şi ciripeau către mine în limba lor maternă. Am zâmbit cât am zâmbit, mi-am spus numele meu şi-al patriei mele. Se uitau perplecşi când, într-un moment de inspiraţie divină, am strigat: Haaagiii. Două secunde mai târziu eram regina lumii lor, urlau sacadat: Hagi, Popescu, Filipescu. Am plecat cu alai de-acolo şi i-am răsplătit cu bomboane, câtă vreme, ruşinată m-am tot frământat cine-o fi Filipescu ăsta. Acum ştiu cine e Filipescu, el nu este politician român care face eforturi de promovare ale României în lume şi în ţară, ci un tip simpatic care dădea cu piciorul în minge.

Politicianul român, plin de intenţii bune şi de o imensă stimă de sine, s-a transformat în ultimii ani în purtător de cuvânt şi de imagine a turismului românesc. Elena Udrea răvăşea târgurile de turism din Dubai, convinsă fiind că farmecul ei personal va aduce hoarde de turişti în România. Domnul Flutur de la Suceava, cu mânuţele lui grăsuţe, alea cu care ţinea lumina sfântă de la Ierusalim, ne invita pe toate posturile de televiziune să ne facem Paştele în Bucovina. Acum, Radu Mazăre saltă semi-nud în videoclipuri de promovare pentru Litoral. Exemplele pot continua la nesfârşit, pentru că fiecare fonduleţ european e administrat de câte un primar capabil să fie în acelaşi timp creator şi imagine a unei campanii turistice.

Desigur, aceasta e doar o măgărie de tipul “ne facem campanie pe banii turismului românesc”, dar ce mă omoară la treaba asta, nu e numai hoţia şi inadecvarea moacelor lor la toată afacerea cu turismul, ci seriozitatea lor bovină în legătură cu produsul lor, adică România.

Jeremy Clarkson, personalitate media britanică şi prezentator al celui mai vizionat show tv la nivel mondial, Top Gear, a râs de noi şi în emisiunea filmată în România, şi într-un editorial recent pentru The Sunday Times. Tipul e un geniu al comediei şi generator de replici de neuitat, nu un englez rasist şi nebun cum au priceput tabloidele româneşti. Prin audienţa pe care o obţine, el este unul dintre cele mai puternice personalităţi care promovează Regatul Unit în toată lumea. Din această poziţie, a susţinut că Anglia a inventat sistemul sclavagist şi că englezii sunt toţi nişte nenorociţi.

Despre România, Clarkson a scris că are sate pe care şi Iisus le-ar considera înapoiate. În emisiune, micile glume au fost despre kilometrii de autostradă, ţigani şi suc de cannabis. În rest, reclamă ca Top Gear, României, nu i-a făcut nici o Udrea şi nu-i va face nici o Grapini până la sfârşitul veacului.

În 2006, în Thailanda, localnicii cu care eram m-au strigat numai Nadia. Ana-Maria nu le suna româneşte. În acelaşi an, în Japonia, un director de casă de discuri s-a plecat în faţa mea şi mi-a mulţumit că O-zone există. În Franţa, nişte oameni mai în vârstă, mi-au lăudat simţul umorului. Se explica totul, veneam din ţara lui Năstase. Ilie. Pe toate aceste nume şi nu altele, s-ar putea întemeia o promovare mai normală a României. Şi pe speranţa că, din când în când, un tip de statura lui Clarkson o să râdă de noi şi noi o să pricepem gluma.

Notă: acest text l-am scris la invitaţia Kamikaze şi a fost publicat în numărul de săptămâna trecută al revistei.