Săptămâna asta, joi, revista Dilema Veche va publica un dosar despre avioane şi aeroporturi. Despre zboruri şi aşteptări înalte, despre vraja de-a fi deasupra norilor, despre anxietatea de-a fi în aeroporturi şi multe altele de felul ăsta. Vă îndemn să luaţi revista de la chioşc ori să vă faceţi abonament pe site. Am şi eu un text acolo, iar Dilema e revista mea de suflet din România, aceea care face aerul mai respirabil în potopul de tâmpenii tipărite ori netipărite care-or să ne înghită cu totul.

Inaugurez azi, pe blog, o serie de poveşti de pe aeroporturi şi din avioane. Vă rog frumos să mi le trimiteţi şi pe-ale voastre, le voi edita şi publica în articole separate. Încep eu cu istoria unui zbor de la Londra la Stockholm în plină iarnă.

Plecam de la Heathrow, era vreo 10 seara. Cum era în firea lucrurilor acolo, înainte de deschiderea în 2008 de noi terminale, am stat în avion aiurea pe puţin o oră. Eram aşezată pe ultimul rând de scaune, lângă un suedez glumeţ care chinuia limba engleză şi pe mine puţin, că trebuia să zâmbesc la programul de entertainment pe care mi-l oferea. Şi plecăm. Primul rând de băuturi se distribuie în avion, era o cursă “exclus apă”, nimeni nu s-a spurcat cu aşa ceva. Stewardesele erau amabile şi generoase, pasagerii întru totul mulţumiţi.

Şi-apoi a început. Avionul se mişca de parcă un uriaş îi trăgea cu pumnii în burtă. Săltam atât de zdravăn încât vecinul meu abandonase orice conversaţie şi gemea încetişor, presupun că de spaimă. Valuri de aaaa şi de ooo treceau de la coadă la capul fierătăniei atacată de furtună. Unii, mai spăimoşi, ţipau din când în când.

Relativă linişte. Moment în care, stewardesele au ţâşnit şi-au început să arunce cu sticluţe de băutură în dreapta şi în stânga. Sigur, nu era cu ce pofteai, ci cu ce se nimerea, fiecare pasager primea nu una, ci un snop. Când zguduiala a reînceput, o voce caldă, maternă, ne-a anunţat că dacă mai vrem bătură, se găseşte în spatele avionului. Furtuna continua, dar dispăruse îndârjeala, frica, disperarea. Oamenii sorbeau, direct din sticluţe, alcool de tot felul, vecinul meu gemător îşi găsise curaj cât să se dezlege de centură şi în patru labe să meargă să aducă vin suplimentar, lui două sticluţe, mie una. Un zumzet de vorbe şi chicoteli cucerise plăcut aeronava.

Nu cred că prea mulţi dintre noi am fi observat că am aterizat la Stockholm, dacă nu suna un telefon taman în timpul aterizării şi dacă, una dintre stewardese n-ar fi pus mâna pe microfon să zică cu vocea pisicită: “Somebody was very naughty tonight!” (“Cineva a fost tare obraznic în seara asta!”). Toată lumea a râs, nişte hăndrălăi blonzi au revendicat infracţiunea, doar, doar o să-i pedepsească însoţitoarea de zbor. Într-o manifestare minunată de solidaritate umană, pasagerii s-au sprijinit unii pe alţii, bagajele celor cu echilibrul mai precar au fost date jos de unii cu echilibrul mai în bună regulă. Mi-am luat la revedere cu tandreţe de la vecinul meu de loc şi-am luat-o cătinel spre un taxi despre care nu pot să vă povestesc prea multe pentru că nu-mi prea aduc aminte ce şi cum.

Notă: fotografia e luată de aici şi are licenţă Creative Commons.