Vietnamul mananca (3)

IMG_1410Până şi morţilor li se dă de mâncare în Vietnam. Viii mănâncă ciuciţi, pe nişte scăunele minuscule, la nişte mese minuscule, pe marginea drumului, porţii imense în care se ascund animale domestice şi sălbatice, lighioane imposibile şi vietăţi legendare. Îndrăzneşte, străinule, să deschizi fălcile, pentru că atunci ţi se va deschide raiul ascuns al unei bucătării fără de tabu. În primul episod am văzut câini la proţap. În episodul 2 ouă cu puiul în ele. Episodul de azi este despre cu totul altceva.

Adevărul adevărat

Am văzut  prima oară adevărul despre treaba cu mâncarea, în Hong Kong.

DSC_5495Chinezii, slabi şi mici cum sunt, mănâncă tot timpul, când merg şi când stau, în vreme ce lucrează şi când se întâlnesc cu familia, bagă în ei şorici zemoşi plutind în supe clare îndulcite, burţi de vită tocate şi raţe garnisite cu grăsime, după ce s-au scăldat în miere şi sos de soia, mănâncă şi în somn şi felul lor e aşa, mărunt şi uscat, de parcă toată mâncarea aia cu care se îndoapă n-ar exista, ar fi numai în imaginaţia noastră de albi grăsuni şi căpcăuni, a căror minte aleargă într-una după calorii şi colesterol, diete, slăbit, pastile şi mâncare low fat şi tot aşa.

IMG_1391Aici, în Hanoi, Vietnam, e a doua oară când văd adevărul despre mâncat. Vietnamezii sunt mărunţi, ca nişte şoricei rătăciţi pe planeta unor pisici grase, slabi şi cu zvâc, cu ochi mari şi un apetit sălbatic care le-a anulat orice tabu alimentar. Filosofia “tot ce e viu e de mâncare” şi-o permit numai neamurile pământului care au metabolismul brici şi cărora li se rupe de alimentaţia raţională şi drepturile animalelor, care n-au scârbe şi liste infinite de vinovăţii culinare moştenite direct de la patriarhii Bibliei pentru că ei n-au Biblie deloc şi chiar atunci când au, să fie clar, nici Dumnezeu nu se poate amesteca în farfuria lor.

DSC_5502Cu felul dezinvolt de a fi al bucătăriei vietnameze mă izbisem deja în 2006, în Saigon, în sud, când am hotărât să mănânc un şarpe la cină. M-am prezentat civilizat la un restaurant unde îmi puteam satisface dorinţa şi în loc să fiu aşezată la masă cu meniul în faţă, am fost condusă în râsetele şi uralele angajaţilor într-o curte lăturalnică unde erau multe cuşti. Unul dintre indivizi a luat de cap o reptilă de vreun metru şi jumătate şi a scos-o din cuşcă, fluturându-mi-o pe la nas.

DSC_5665Eram fără scăpare, îmi sărise orice chef de orice şarpe, m-am uitat disperată în jur, dar în cuşti mai erau doar şobolani, un furnicar, şopârle, vreo doi câini, pe scurt, un meniu din care îmi era greu să aleg. Mântuirea a venit de la nişte acvarii cu broaşte ţestoase, înspre care am arătat şi de unde au fost scoase două exemplare măricele, cântărite, apoi transformate într-o cină cu vreo zece feluri, care mai de care mai gustoase. Mi-a părut rău de ele, pentru că singurele animale de companie pe care le-am avut vreodată acasă au fost două broaşte. Alor mele fie-le ţărâna uşoară, pentru că au trecut în lumea spiritelor înainte de vreme şi mă jur că nu le-am mâncat.

Enhanced by Zemanta