Am făcut un chestionar pe care vă rog să îl completaţi şi voi, dacă vă amuză. E ca un oracol, numai că nu e despre cine cu cine se pupă, ci cine cu cine călătoreşte şi lucruri de felul ăsta. Eu îl tot dau prietenilor mei călători înverşunaţi. Primul care l-a completat a fost Răzvan Marc. Au urmat Petre Fumuru şi alţi călători. Astăzi cu răspunsuri vine Adina Popescu, pe care o găsiţi şi citiţi în Dilema, atunci când nu face filme documentare, de pildă. Pe Adina o ştiu de câţiva ani şi după cum scrie fermecător, aşa şi vorbeşte. Adina e un om care poate face palpitantă în scris o călătorie de Bucur Obor până la Moşilor Vechi, aşa cum poate face una la Paris sau la Londra. Bucuraţi-vă, aşadar, de acest dar al ei.

Motivul pentru care călătoreşti

Ca să nu mă plictisesc cu mine însămi. Sau cu alţii. Sau cu micile mele drumuri prin cartier, prin oraş.

Singur sau însoţit? De cine?

Încă n-am găsit companionul de călătorie ideal, deşi mi l-aş dori. Cînd am fost cu prieteni români, a fost o călătorie „românească”, de genul – „români la Paris!”. Cînd am fost cu străini, totul s-a transformat într-un multicultural meeting.  Pînă acum, cel mai bine m-am simţit de una singură – sînt mult mai receptivă şi mai încîntată de necunoscut.

Ce îţi place cel mai mult în călătorii?

Drumul şi ideea de „a ajunge” într-un loc cu totul nou. Şi oamenii. Oamenii aceia străini pe care îi întîlneşti pe străzi, în pieţe, la hotel, în taxi şi cu care uneori ai cîte un schimb de replici de cîteva minute pe care mai tîrziu îl vei descoperi ca pe un ingredient indispensabil al călătoriei tale. Camerunezul din TGV-ul Bruxelles-Paris care a ţinut morţiş să facă o poză cu mine… Polonezul care îşi sărbătorea ziua de naştere într-o hrubă din Varşovia unde am nimerit absolut întîmplător, iar el mi-a făcut cinste cu o bere… Bătrîna de la Balcic care îşi amintea cîteva cuvinte româneşti… Mătuşa Julia cu care ne înţelegeam doar prin semne şi care aducea la masă orezul cu fructe de mare murmurînd un cîntec doar al ei, în portugheză.

Ce îţi displace cel mai mult în călătorii?

Întoarcerea acasă. Odată am vrut să fug „în lume” din aeroportul din Frankfurt (între două avioane), însă n-aveam pe card decît 50 de euro. Poate că ar fi trebuit, totuşi, s-o fac…

De ce ţi-e frică cel mai tare când călătoreşti?

Într-o călătorie, nu prea mi-e frică. Mai degrabă, mi-e frică acasă unde sînt depozitate toate angoasele, frustrările şi ipohondriile mele. Aş zice, că în călătorie fricile de zi cu zi sînt ceva mai suportabile.

Ce fel de turişti apreciezi?

Pe mine, la 20 de ani – atunci cînd am plecat de una singură pe munte cu un rucsac (aproape gol), un fîş şi un cuţit.

Ce fel de turişti deteşti?

Tot pe mine, la 34 de ani… care atunci cînd trebuie să plec chiar şi pînă la Chitila, încep să mă pregătesc cu 3 zile înainte. I-am detastat şi pe cei trei turişti români în Paris – mama, tata şi puştiul de 13-14 ani, mîncînd toţi trei îngheţată… se uitau lung, dar fără vreun interes anume, la vaporaşul de pe Sena. „Mami, uite că a plecat vaporaşu’!”. „Lasă, mami, că-l luăm pe următorul!”.  Urăsc turismul de tip fast-food.

Agenţie sau pe cont propriu?

Pe cont propriu, dar cu buget pentru „neprevăzute”.

Turcia sau Grecia?

N-am fost nici în una, nici în alta, dar din poveştile altor călători, mă atrage mai mult Turcia.

Paris sau Bangkok?

La Bangkok n-am fost, aşa că ar trebui să zic Paris… însă ar suna cam snob. Totuşi, a fost mult peste aşteptări, dacă ştii să-l descoperi.

Aventură în natură sau urban?

Oraşele mă fascinează şi au poveşti. Natura o pot vedea şi pe Discovery, din unghiuri cît se poate de variate.

Muzeu sau shopping?

Mereu am plecat cu bani foarte puţini, aşa că shopping-ul a ieşit din calcule. Am adus acasă, în general, băuturi specifice sau mîncare (ca orice român, hm…), cumpărate în ultima zi, cu două ore înainte de avion. În schimb, la muzee, cu legitimaţia de jurnalist, am avut de multe ori acces gratuit.

Ce mănânci în călătorii?

Dacă nu ştiu ce să comand, în ţările europene, comand şniţel pentru că ştiu că merg la sigur. În rest, mănînc cam orice. Cel mai mult am mîncat în Polonia unde m-am îngrăşat 3 kile în 7 zile. Era o vizită oarecum oficială de documentare pentru jurnalişti care s-a petrecut mai mult prin restaurante.

Ce bei în călătorii?

Păi, beau cînd mă urc în avion… e de preferat decît să iau un Xanax. În rest beau cînd mi se oferă ocazia. Alcoolul, în cantităţi mici, subliniază (şi exacerbează) într-un mod foarte plăcut anumite senzaţii ale oricărei călătorii. De pildă, n-o să uit niciodată, momentul în care am ajuns pentru prima oară „în Occident” şi, după ce am aterizat, am băut o bere la halbă într-o gară, la o cafenea din Bruxelles. Am stat pur şi simplu şi m-am uitat la lume. O femeie asiatică îşi certa copilul care mînca o brioşă, o negresă tînără cu un fund mare plimba un cărucior şi toate privirile se întorceau după ea, la masa din faţă mea, trei bărbaţi albi, la costum, sorbeau din cafele şi discutau tare, în franceză despre nu ştiu ce şef, Albert, care îi pusese pe drumuri de dimineaţă şi că trebuiau să ajungă în Luxemburg pînă la prînz… era atîta culoare, diversitate şi normalitate în jurul meu, încît mi s-a părut că pur şi simplu pînă atunci am trăit degreaba.

 Mijlocul de transport preferat

Mi-e frică de avion. Trenul şi vaporul mă plictisesc. Aşa că, cea mai interesantă aventură mi se pare cea cu maşina, atunci cînd stai în dreapta celui care conduce, te prefaci că eşti co-pilot şi de fapt te bucuri de drum, de ceea ce ţi se întîmplă. Mă bucur cînd merg cu Iulian (prietenul meu) chiar şi pînă la Ploieşti şi niciun drum nu mi se pare o rutină.

Oraşul iubit

N-am văzut foarte multe… aş zice că e Clujul, pentru că am copilărit acolo. Chiar şi atunci cînd Funar îi făcea băncile tricolore mi-era foarte drag.

Linia aeriană de recomandat

Nu ştiu/ nu recomand.

 Hotelul de vis

Am stat doar în hoteluri comune. Cel mai mult îmi place la un hotel micul dejun… pentru că acasă n-am timp/ chef să mănînc niciodată dimineaţa. Mi-a plăcut un hotel tipic evreriesc din Cracovia, într-o casă ascunsă de văzul lumii, chipurile „conspirativă”… unde duşumelele şi dulapurile scîrţîiau, aşa că a trebuit să iau un Extraveral înainte să mă culc, după o seară petrecută, la lumina lumînării, într-o cîrciumă din nou „conspirativă”, ca aşa era moda în ghetou. De altfel, hotelul era simpatic – la micul dejun, am mîncat foarte multe chestii cu peşte şi cu usturoi.

Mâncarea incredibilă

Orezul cu fructe de mare al mătuşii Julia din Porto (de fapt Matoshinhos, că acolo sînt mai multe oraşe într-unul). Muncitoresc, 4 euro castronul pentru şase persoane, cam aşa cum facem noi pilaful cu pui, la cuptor, doar că e cu scoici şi creveţi. Însă era foarte multă dragoste acolo, în bodega aceea de la şosea, plină de muncitori portughezi care lucrau în construcţii, seara veneau ca să joace cărţi sau ca să se uite la meciurile lui F.C. Porto şi pentru că tocmai se aplicase legea anti-fumat în Portugalia, ieşeau la stradă, cu paharele în mîini ca să tragă cîte un fum. Bine, că am mîncat şi frigăruie de caracatiţă cu slănină de porc, pe terasă „la ocean” şi a fost ok.

Destinaţia cea mai dragă

Am văzut prea puţin, cred că Portugalia – acea lumină albă de Sud.

Locul în care visezi să ajungi

Sînt foarte multe… aş merge oriunde mi s-ar ivi ocazia. Poate că după filmul ăsta (fac un documentar despre chinezii din România) care ne-a epuizat cam toate resursele, o prioritate ar fi China.

Locul în care n-ai merge pentru nimic în lume

Chiar aş merge oriunde cu un mininum de securitate şi de confort.

Cea mai mare dezamăgire din călătoriile tale

Republica Moldova. Dar se întîmpla prin 90, eram mici şi proşti, tineri jurnalişti ai neamului, atunci cînd am trecut înapoi Prutul, cu autocarul, am cîntat „Deşteaptă-te române!” de bucurie că ne întoarcem „în patrie”. Sînt convinsă, însă, că lucrurile s-au schimbat mult de atunci.

Cea mai mare surpriză plăcută din călătoriile tale

Novi Sad, Serbia. Un orăşel atît de cochet şi de viu, pe Dunăre, doar la o sută şi ceva de kilometri de Timişoara. Din păcate cînd am fost eu acolo, acum 6 ani, oamenii erau săraci, frustaţi şi trişti şi-şi doreau autonomie  faţă de „puterile centrale”, adică de Belgrad. Nu ştiu cum mai e acum.

 Cea mai periculoasă situaţie din călătoriile tale

Tot în Republica Moldova, la 18 ani. Ne-au fugărit nişte racheţi, printre nişte blocuri sinistre, cu „Devushka, devushka!”. Pe lîngă hotel „Cosmos”, un schelet.

Cel mai scump loc în care ai fost

N-am fost.

Cel mai ieftin loc în care ai fost

N-am fost.

Cea mai obositoare călătorie

Drumul cu trenul pînă la Belgrad – 16 ore, cu frecvente opriri în cîmp, în ţara vecină… şi prietenă. Ca de acolo să luăm înapoi 150 de km un autocar spre Novi Sad, pe autostradă, pentru că nu exista un transport direct Timişoara – Novi Sad.

 Cea mai cruntă ţeapă pe care ai luat-o

N-am plătit niciodată din banii mei călătoriile în străinătate, aşa că cele din ţară nu se pun.

Cea mai valoroasă lecţie pe care ai învăţat-o

O să sune banal şi clişeistic… fără vreo legătură cu brand-ul care a inventat un slogan foarte tare… este keep walking. Pentru mine, călătoriile cele mai frumoase nu sînt cele în care „ajungi” şi „stai”. Sînt cele itinerante în care nu ştii cum şi dacă te vei mai întoarce acasă.