Prietenul meu Răzvan Marc, prezentatorul de la Bazar şi şeful biroului nostru de turism de la Londra, mi-a scris o scrisoare după târgul de carte din capitala britanică. Acolo a moderat un panel despre România, cu scriitori pe care i-a interesat ţărişoara noastră. Despre România văzută dinlăuntru şi dinafară, despre cum o putem vinde şi n-o vindem, mai jos.

Ana-Maria,

Eu vreau să facem un film despre România. Pentru români şi pentru străini, dar în principal pentru români. Să le arătăm oamenilor de lângă noi cât de frumoasă este ţara în care trăim, câte poveşti ascunde, câte unghere prăfuite are şi cât aur mai poartă munţii noştri. La faza cu munţii am exagerat, ştiu. Totuşi, deşi noi, toţi românii, pretindem că ne cunoaştem ţara şi nu pregetăm să-i lăudăm frumuseţile, habar n-avem să ne-o vindem turiştilor străini. Habar n-avem să ne-o vindem nouă ca turişti la noi acasă. Instituţia unde lucrez acum promovează ţara de ani de zile (mai ales) străinilor, cu spoturi, mai bune sau mai proaste, în care ne lăudăm cu de toate şi cu nimic. Le zicem că avem şi aia, şi aia, şi aia, şi chiar şi cealaltă, dar de fapt nu le zicem nimic. Că dacă aia şi cealaltă ar avea un nume concret (şi nu, nu păduri dese şi ape termale), un nume de ţinut minte, parcă altfel şi-ar programa străinul sau românul vacanţa. Noi ne cam urâm ţara şi o vorbim frumos din complezenţă, când e cazul. Noi strâmbăm din nas când o cântăreaţă româncă are succes în străinătate şi am învăţat să ne lăudăm cu Brâncuşi (lucru bun) după ce străinii l-au făcut superstar. Ne ignorăm artiştii tineri sau oamenii de ştiinţă tineri, în fine, ne resemnăm prea uşor fie din lene, fie din sictir.
Însă la noi acasă, în săraca şi umila Românie, o scriitoare britanică găseşte inspiraţia pentru un best seller care spune în vorbe şi imagini poveşti din Transilvania (Bronwen Riley, Transylvania), un autor de ghiduri de călătorie ştie să-ţi vorbească despre orarul mocăniţei din Maramureş (Tim Burford, Rough Guides), un prezentator britanic face un documentar incredibil difuzat de Travel Channel în toată lumea (Charley Ottley, Wild Carpathia) şi o doamnă, tot supusă a reginei, organizeaza la Richiş, un sat de saşi, primul festival al cărţii din Transilvania ( Lucy Abel Smith – Transylvanian Book Festival).
Pe oamenii ăştia de care-ţi spun i-am avut invitaţi la panel-ul “Romania: Travels, Expectations, Discoveries” la Târgul de carte de la Londra, organizat de Institutul Cultural Român din Londra cu ajutorul Biroului Român de Turism din Marea Britanie. Eu am fost moderator şi mi-a plăcut. Mi-a plăcut să-i trag de limbă şi să-i aţâţ. Nu mi-a fost greu: oamenii au vorbit mult, frumos şi la obiect. Am primit de la ei, eu şi publicul, o poveste despre România turistică extraordinară, pe care toţi banii din lume n-au cum să o cumpere. Recunosc – ce ţi-am scris mai sus e furat din vorbele lor, prea puţin de la mine. Şi mai recunosc ca mi-a fost puţin ruşine că oamenii ăştia iubesc România mai mult decât mulţi, mulţi români. Mi-au vorbit de toate, mai ales despre Transilvania, dar m-au plimbat şi prin Deltă, pe la Herculane, prin centrul vechi al Bucureştiului sau chiar prin Arad şi pe la mănăstirile din Moldova. Oamenii ăştia ştiau multe nume – de locuri, de oraşe, de atracţii – nu generalităţi. Asta mi-a plăcut cel mai mult.
Aşa că, Ana-Maria, hai să facem un film despre România. Cu nume.