Că ceaiul e o industrie mondială de miliarde, cu bursă şi tranzacţionări într-o zi cât bugetul unei ţări mai amărâte, nu se vede deloc din mijlocul culegătorilor de ceai. Dar nici noi, beneficiarii muncii lor nu vedem în pungile de ceai mai scumpe sau mai ieftine, frumuseţea nefirească a plantaţiilor, de un verde-albăstriu, nici efortul zilnic al celor care îngrijesc de ele. În zona Chiang Mai, la peste 1000 de metri altitudine, chiar în junglă, sunt multe plantaţii de ceai organice, care au reuşit să devină afaceri profitabile cu un sprijin iniţial de la Casa Regală a Thailandei. Frunzele se culeg o dată pe lună, într-o singură zi de pe întregul lot cultivat. Există specii de ceai care nu sunt cultivate, ci cresc spontan în junglă. Sunt copăcei de înălţime medie şi au o concentraţie mare de teină, ceea ce îi face mai închişi la culoare. Culegătorii urcă dimineaţa din satele lor pe munte şi seara se întorc cu coşurile pline. Frunzele acestui tip de ceai nu se pun la uscat, ci la murat, în nişte vase de piatră imense. După câteva săptămâni se scot şi cu un bob de sare se mestecă. Au un gust amar, foarte intens şi reputaţia de a alunga oboseala.

Explicaţie foto: Culegător de ceai sălbatic din zona montană care se întorcea în sat. Economia locală este legată de aceste plante de ceai şi mai nou, de turismul eco, care se dezvoltă încet, încet în zonă.