Calator de varsta a treia

IMG_0146_2Am citit ieri despre Claudia Matei, din Republica Moldova, raionul Străşeni, care sparge nuci, le vinde miezul, pune ban pe ban şi din când în când îşi părăseşte gospodăria de la ţară să vadă Amsterdamul sau Veneţia sau Parisul. A avut dintotdeauna scăpărici la picioare şi îi place să meargă de una singură prin lume. Singurul lucru mai neobişnuit la doamna Matei este că are 78 de ani.

Când am fost în Noua Zeelandă am întâlnit-o pe doamna Mary. Avea părul scurt şi creţ, era o femeie mică şi îndesată şi lucra cu jumătate de normă ca ghid la un muzeu de-al unei mine de aur. Locuia singură într-o căsuţă de lemn pe malul oceanului, în Waihi. Copiii îi erau în Anglia, iar soţ n-avea. Doamna Mary, cu pensia ei de contabilă, ar fi putut să trăiască liniştită, admirând valurile mari şi surferii tineri care se hârjonesc cu ele. Dar nu, ea muncea nouă luni pe an. Trei călătorea. Cu rucsacul în spinare, dormind pe la hosteluri şi pensiuni, prin casele oamenilor, luase harta la rând. Văzuse temeinic America, nu ratase nici un pătrăţel din Europa de vest, se învârtise prin centrul continentului şi urma să o ia la pas inclusiv prin România. La 72 de ani asta era fericirea ei cea mai mare.

În Austria, urcând cu maşina spre un punct de observaţie la mare altitudine, în Alpi, ne-a făcut cu mâna un domn bronzat şi vânjos, care târa după el o cârpă uriaşă. Am oprit, ne-a rugat politicos să-l luăm până sus şi pe el, că se face noapte şi vrea să mai prindă o tură. Domnul era neamţ, dar vara o ardea mai mult pe-aici, unde făcea parte dintr-o gaşcă de paraglideri. Aş fi zis după cum arăta că are vârsta tatălui meu, dar nu, Otto urma să împlinească fix 75 de ani. Când curenţii de aer nu erau buni pentru datul cu paraşuta, omul nostru se îndeletnicea cu escalada.

În Amsterdam, două bunicuţe cu pălării pe cap ne dădeau târcoale. Filmam pe o ambarcaţiune şi ele ne-au luat la vorbă. Erau două prietene dintr-un orăşel minuscul din Kansas. Pensionare de peste un deceniu (aveau mai mult de 75 de ani), fetele îşi găsiseră o preocupare demnă de nişte aventurieri în floarea vârstei. Erau voluntare în Africa. Predau engleză, cărau ajutoare, organizau şantiere şi vaccinări, făceau ce e nevoie să facă prin cele mai ascunse cotloane ale continentului negru. Când o misiune se încheia, zburau spre Europa, unde vizitau încetişor câte un mare oraş. Apoi mai dădeau o tură prin Kansas, să le povestească vecinelor despre viaţa lor palpitantă şi o luau de la capăt.

Aşa că, viva bunicuţa moldoveancă Claudia şi stilul ei de viaţă!

Notă: autorul fotografiei este Sorina Dumitrescu.

Enhanced by Zemanta