Scrisoare catre Chisinau

20ChisinauSâmbătă am vorbit despre fostul imperiu sovietic la Poveşti din Lumea mare. A venit vorba şi despre Chişinău, la final, o casă de-a doua pentru mine, mai ales în ultimii ani. Am să public mai jos un text pe care l-am scris la solicitarea revistei Punkt, cea mai cool publicaţie de peste Prut (noi n-avem aşa ceva). Adaug că pe 1 martie, la ora 18, o să citesc proză la Cenaclul Republica, la Biblioteca Naţională din Chişinău.

Băi, Chişinăule, îţi scriu de la Bucureşti. De aici, sincer îţi spun, pari ceva mic şi destul de neinteresant. Ştiu că atunci când bei prea mult, ţi-o iei în cap şi povesteşti despre tine însuţi că râuri de cultură imperială curg pe bulevardele tale şi că până şi câinii tăi vagabonzi ştiu pe de rost o poezie de Puşkin. Ori pe dos, te deprimi şi spui că eşti sluţit, provincial şi de la coada calului lui Kotovski. Şi ce, băi Chişinăule, că tu crezi asta, că eu cred ailaltă despre tine. Pentru mine contează că eşti. La est.

Te ştiu de mult, de la începutul anilor ‘90, când apartamentele tale din Botanica şi Râşcani aveau pereţii acoperiţi de covoare persane. Statuia lui Ştefan era veşnic înmuiată în lacrimile unor cetăţeni care plângeau amarnic după o fantomatică patrie mamă. Eram copil când am rămas uluită în faţa mamutului de la Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală şi m-am bucurat ţopăind când l-am cunoscut pe Spiridon Vangheli; pe Guguţă îl ştiam deja, dintr-o carte în ruseşte, luată de-ai mei de la Moscova. Apoi am mai crescut, au început să îmi placă serile de vară petrecute pe cerdacul de la Pani Pit şi cluburile tale decadente, cu blană roz pe pereţi, care într-o vreme se închideau şi se deschideau în ritmul trecerii anotimpurilor. Am fost la nunţi şi la botezuri, la chermeze şi manifestări literare, ţi-am văzut gospodinele şi cucoanele, poeţii prefăcuţi şi poeţii adevăraţi, jurnaliştii iubitori de ţară şi pe cei trădători, politicienii graşi şi pe cei slabi. Te ştiam atât de bine încât chiar am dormit câteva nopţi în apartamentul actualului tău preşedinte (apropo, bună alegere!). Am revenit la tine schimbată, dar şi tu erai altfel. Amândoi ne făcusem mari, serioşi. Eu am învăţat despre bâci şi gopnici de la Alexandru Vakulovski şi Sergiu Voloc şi mi-a fost frică vreo trei zile să merg noaptea singură pe Aleea Clasicilor spre hotelul Codru. Am făcut naveta într-o vreme între Dealul Schinoasei, la îngheţatele studiouri Moldova Film, şi hotelul Nobil. Şi de pe unul, şi de pe altul, acelaşi oraş se vedea. Am luat masa la Cocos cu prietena mea Victoria şi am îngurgitat o tonă de sushi cu Vlad şi Olessea. Am fost în squat noaptea şi ziua am căscat gura la babele comuniste care protestează în centru pentru visele trecutului. Am aterizat în atelierul lui Ghenadie Popescu şi l-am pus în galeria mea personală între Yayoi Kusama şi Antoni Tapies. Şi aşa am devenit sentimentală, ca la Chişinău, unde şi copacii sunt sentimentali după o vodcă şi o sticlă de Purcari. Orăşelul meu drag din est, nu eşti strălucitor ca Tokyo, exotic ca Bangkokul, copleşitor ca Moscova ori fermecător ca Istanbulul. Nu eşti nici măcar ridicol ca Baku ori umil ca Ulan Bator. Numai că eu la tine, şi nu la ele, găsesc motive să mă întorc mereu.

Enhanced by Zemanta