Povesti cu serpi

rachiu de sarpeE Anul Nou Chinezesc, se serbează cu mult roşu pe străzi, mâncare bună şi artificii. Chinezii intră în anul şarpelui cu burţile pline, pregătindu-se să îl înfrunte pe alunecos şi sperând că o să le umple buzunarele cu mulţi bani. Ca să îmbuneze bestia, i-au făcut statui şi picturi, i-au compus cântece şi poezii. O să acţionez “the chinese way” şi-o să povestesc cu ce şerpi m-am întâlnit sau nu m-am întâlnit eu cât am călătorit.

Ho Chi Minh City, Vietnam

Era în plan să înfulecăm la cină şarpe, aşa că ne-am dus într-un restaurant tradiţional nord-vietnamez. De la poartă am spus ce ne interesează. Am fost conduşi nu la o masă, ci în spatele curţii unde erau multe cuşti cu animale de toate felurile. Între timp, tot personalul restaurantului ieşise să vadă spectacolul. Ne încurajau sau ne descurajau cu ţipete şi râsete, vreme în care un domn şi-a înmănuşat o mână şi a scos de după gratii un şarpe de vreun metru şi jumătate pe care ni-l flutura pe la nas. Lighioana mirosea intens, curtea mirosea, animalele speriate de gălăgia oamenilor făceau şi ele gălăgie. Am dat înapoi repede, stomacurile noastre europeneşti, de filfizoni care nu ştiu că tot ce mişcă se mănâncă, se întorseseră pe dos. N-am mai vrut şarpe. Am comandat nişte broaşte ţestoase, păreau mai puţin înspăimântătoare.

Singapore

Luam cina în grădina unei superbe vile coloniale, de la marginea oraşului. După gardul înalt, de lemn, începea jungla. Pădurile tropicale înnebunesc noaptea. Animalele se trezesc şi mii se sunete diferite vin dinspre adâncul lor. Mâncam celebra raţă singaporeză. Dintr-una-ntr-alta, cu gazdele noastre, doi artişti plastici, am ajuns la animale sălbatice.

– Tot timpul trebuie să te uiţi atent în iarbă. Crezi că o dată au intrat pitoni în curte? zise ea calmă.

Am început să-mi ridic picioarele din iarbă, încet, mi le-aş fi pus pe masă de spaimă.

– Nouă ne-a mîncat câinele un piton. Stăteam în pragul casei şi urlam ca nebuna, Cici, Cici, mamă. Şi şarpele îl înghiţea. Nu mi-a mai trebuit câine de atunci.

Dar pitonul poate înghiţi şi un om, nu numai pe Cici. Cina a continuat liniştită, în întunericul dens al junglei, spart de luminiţele discrete din iarbă, care însă nu ne-ar fi permis să vedem pitonul venind.

Siem Reap, Cambodgia

Pe lacul Tonle Sap, într-unul din satele plutitoare, cineva a făcut un mic muzeu unde a expus şerpi împăiaţi. Sub muzeu (plutitor şi el ca toate casele) omul nostru creştea crocodili. Pac, ridica un capac de lemn din  podea să-ţi arate crocodilul. Când am ajuns la hotel din lunga vizită pe cel mai mare lac cambodgian, am întârziat pe terasă până spre miezul nopţii la cocktailuri, în acordurile celor mai idioate şlagăre occidentale, cântate cu accent şi floricele orientale de un localnic care se credea minimum Elvis. Ca să ajung în cameră trebuia să traversez o grădină luxuriantă, cu un iaz plin de lotuşi în mijloc. După doi paşi am simţit sub picioare o chestie rotunjită şi moale, răcoroasă şi alunecoasă. Am rămas aşa, cu piciorul, apăsat. Când l-am ridicat, un jet zdravăn de apă m-a făcut leoarcă. Era un biet furtun în iarbă.

Laos

Am lăsat în urmă Thailanda, sunt pe frontieră, în Triunghiul de Aur, unde cu mulţi ani în urmă chinezii veneau cu bărci încărcate de aur ca să le schimbe pe bărci încărcate cu heroină şi opium. Acum treaba e mai simplă, se vând nimicuri, chinezării şi mai ales rachiu cu şarpe, snake wine. În recipientul cu alcool de orez se bagă un şarpe veninos şi se lasă acolo. O reacţie chimică neutralizează veninul. Gustul e acelaşi ca al unui rachiu ordinar, dar efectele sunt minunate: mai multă potenţă şi mai multă vitalitate!

Perth, Australia

140 de specii de şerpi are micuţul continent. La ieşirea din aeroportul din Perth, două bătrânici simpatice ne-au oprit să ne facă un mic instructaj despre lumea animalelor australiene. Canguri, bla bla, urşi koala bla bla, wombaţi, bla bla. Şi cel mai important, şerpii veninoşi. Sunt peste tot. Aveţi grijă. Sub pat la motel. Pe marginea autostrăzii. În tufişuri, pe tufişuri. Verificaţi maşina. Nu umblaţi aiurea. Luaţi-o numai pe drumuri umblate. Ştiaţi că în Australia sunt cele mai veninoase specii din lume? Dacă vedeţi vreun şarpe, valea, o întindeţi, nu staţi ca proştii. După aşa o sperietură am aşteptat să văd destul de repede primul şarpe. După şapte zile de sălbăticie sunt absolut convinsă că australienii folosesc sperietoarea cu reptilele ca să ţină numărul turiştilor sub control.

Regiunea Donau, Austria

– Hai, atinge-l, mă îmbia îngrijitoarea de la secţiunea de şerpi dintr-un parc naţional dunărean. Şarpele e mic şi s-a încolăcit în jurul încheieturii de la mâna fetei. E inofensiv, ştiu asta. Cel mai rău lucru care se poate întîmpla e să mă muşte. Va fi ca şi cum te capsează un capsator. Te înţepi cu un ac atunci când coşi. Te tai cu o hârtie. Şarpele are nişte dinţi mici şi ascuţiţi. Nu e veninos, e de-ăsta de casă, cu care m-am mai întâlnit o dată în copilărie pe un deal din coasta pădurii, de-am alergat fără oprire vreo 15 minute. Un băieţel mic vine şi el să mă îndemne să pun mâna. El a cules un şerpişor de jos şi l-a pus în buzunarul de la pantaloni. Ce mă ţine oare? Animalul ăsta atât de demonizat nu-mi va face nimic. Hai, să ucidem frica. Am întins mâna, îl mângâi spre spinare. Şarpele e încordat, tare, de la spaimă. Degetele mele sunt încordate, tari, de la spaimă. La atingere e rece şi umed, într-un mod extraterestru. Nu îmi place. Nici el nu mă place pe mine. Gata, am făcut-o. Şi ce?

 

 

Enhanced by Zemanta