Deunăzi, m-a luat la trei păzeşte un domn pe Facebook: “ce trist e că există oameni care merg în India la 5 stele…”. Am înţepenit o clipă, deşi sunt şi eu fiica aceluiaşi popor care nu oboseşte niciodată să judece alegerile celorlalţi. Cum adică trist? Ce e trist sau vesel să te cazezi la un hotel de un anumit fel? Prin urmare, există reguli de cazare în anumite destinaţii? Aceste reguli sunt universal valabile şi cine nu se supune e un trist? Sigur că nu. Şi totuşi.

Când iei hotel din lanţ internaţional

Am fost într-o excursie organizată de o companie din România pentru colaboratorii şi prietenii ei. Destinaţia a fost un popular oraş european, dintr-ăla care geme de turişti în orice perioadă a anului. Compania cu pricina şi-a dat silinţa să facă lucrurile la superlativ, dar a avut o problemă mare cu hotelul. A ales, la sfaturile unei agenţii de turism, un boutique hotel, cochet şi într-o clădire de patrimoniu, frumos şi poetic ca oraşul cu pricina, care însă nu avea camere suficiente să găzduiască tot grupul. Aşa s-au trezit oamenii câte doi în cameră, atârnând pe la recepţie să vadă ce se întâmplă etc. Bonus, personalul de la recepţie era de-o obrăznicie ieşită din comun. Într-un oraş care e plin de turişti non-stop, atunci când mergi cu un grup mare, alege un hotel dintr-un lanţ internaţional, pe care să scrie 4 sau 5 stele. Vei scuti un milion de emoţii şi vei avea nişte standarde apropiate de aşteptări pentru că regulamentele aplicate global chiar funcţionează şi pentru că un review nasol de la nişte clienţi corporate e o mare problemă, spre deosebire de hotelaşul din centrul oraşului care are 20 de camere de umplut. Aşadar, unde vezi Hilton, Intercontinental, Ramada ori mai bine, Mandarin Oriental, Peninsula, Ritz-Carlton ori Hyatt, şansele să se întâmple o măgărie de proporţii sunt mici.

Când iei hotel mic, local, pensiune sau cazare la localnici

În 2010 m-am trezit într-un hotel uriaş, pe care scria 5 stele (s-o creadă ei) în oraşul neturistic, autentic, de poveste şi din capătul lumii, numit Mardin, în Turcia, la graniţa cu Siria şi Irakul. Din sutele de camere, trei le ocupam noi (filmam emisiunea Bazar) şi alte trei nişte francezi născuţi aici care se întorseseră acasă de Paşti. Peste tot era frig şi praf, cameristele treceau ca nişte năluci pe coridoarele incredibil de lungi, micul dejun era o risipă de mâncare mediocră, vântul urla cumplit pe la geamuri pentru că hotelul era în câmp, la marginea oraşului, oraşul fiind unul vechi de sute de ani în care nu încap clădiri de dimensiunile Casei Poporului. În 2011 m-am întors, bolnavă de dor după Mardin şi am stat în bazarul vechi, într-o casă veche, transformată în pensiune. Camerele erau întunecoase, numai piatră, întocmai ca cele ale localnicilor, cu terase mari pline de trandafiri înfloriţi, de pe care se vedea Mesopotamia toată. Confortul era mediu, dar experienţa aproape perfectă. Aşadar, dacă locul în care mergeţi nu e pentru hoarde de turişti, hotelurile mari sunt o idee proastă pentru că ele se umplu rareori şi sunt, prin urmare, pe jumătate părăsite. De asemenea, oraşele mici, izolate, semi-turistice, n-au resurse de personal calificat pentru hoteluri cu 200 de camere. Dacă locul în care mergeţi e un muzeu în aer liber, renunţaţi la cada de marmură pentru un duş, numai să staţi mai aproape de Gioconda.

Când stai la hostel

Când n-ai bani şi când ai 18 ani. Sau te simţi de 18. Când banii nu te dau afară din casă şi călătoreşti singur, numai că singurătatea nu ţi-e pe plac. Îmi amintesc şi acum cu drag de hostelul din Arles unde noaptea intra pe fereastră o pisică şi se făcea cunună pe capul meu şi dormea acolo liniştită până dimineaţa. Chefurile sălbatice de seara, cu marocani din oraş şi nişte spanioli nebuni, când ne făceam propria noastră Sangria şi dansam pe mese, n-ar fi putut avea loc în altă parte, într-un loc cu standarde de civilizaţie mai ridicate. Dar când ai 18 ani, înduri destul de bine condiţiile proaste de trai. Când mai târziu în viaţă am ajuns la Sleepy Sam’s din Sigapore, prietenos şi în care se servea micul dejun toată ziua, îmi venea să ucid englezoiul pe care, beat mort, l-am găsit dormind în patul meu. Gluma nu mi s-a mai părut aşa de bună şi intimitatea îmi era mai dragă decât beţivănelile de pe terasă ori nesfârşitele discuţii (de nivel destul de scăzut) despre cum sunt oamenii din Asia de Sud-Est.

Când stai la un hotel obişnuit spre plicticos, dar ieftin

Când te duci la Londra. Ori în ţările nordice. Ori în Israel. Adică acolo unde cazarea e foarte scumpă şi unde merită să-ţi dai banii (dacă sunt cumva limitaţi, dacă sunt nelimitaţi nu mai citiţi chestia asta, daţi-mi mail şi vă dau o listă cu hoteluri mişto) pe alte chestii. Restaurante grozave, excursii, muzee, activităţi în aer liber. Când hotelul e numai de dormit şi sunteţi într-o ţară unde sigur nu vă mănâncă şobolanii dacă stelele sunt mai puţine, n-are rost să plătiţi mai mult decât face. Sunt ţări în care diferenţa dintre confort şi lux se vede foarte zdravăn în preţ şi uneori pur şi simplu luxul nu merită.

Când stai la un hotel de lux, spectaculos sau măcar foarte bun

Când ai bani să faci asta. Când te duci în vacanţă şi vrei să te odihneşti, când mergi într-o ţară dificilă pentru tipul tău de călător (cu mâncare pe care nu o tolerezi bine, cu standarde scăzute de igienă, supraaglomerată). Atunci când ai nevoie de un sanctuar, un loc în care să-ţi tragi sufletul. Când hotelul e o poveste în sine, ca minunatul Raffles din Singapore ori uluitoarea Pera Palas de la Istanbul, unde se spune că Agatha Christie a scris “Crimă în Orient Expres”.

Deci la ce hotel stăm? La ală la care vrem. Şi ne place. Şi pentru care avem bani. Şi unde ne simţim noi bine. Pentru că nu există reţete de călătorie, nici guru care să îţi spună cum să călătoreşti. Totul este numai despre tine.

Update: Dacă aveţi o poveste cu un hotel/pat de hotel, trimiteţi un mail cu ea la concurs@paravion.ro şi participaţi la concursul “Poveşti din pat”. Cea mai bună poveste dintr-un pat de hotel câştigă un citybreak pentru două persoane la Amsterdam, oferit de Paravion.ro şi KLM România. Detalii aici. Pentru hoteluri fără fond sonor evident, daţi o căutare în noua secţiune hoteluri de la Paravion. Concursul se încheie pe 20 aprilie 2014.