O problemă de politică europeană a devenit un mijloc excelent de promovare al site-ului Gândul, dar şi un fel de campanie de PR pentru România. Totul a pornit de la un articol din The Guardian în care se vorbea, pe surse, de o propunere a guvernului de a face o campanie prin care să descurajeze românii şi bulgarii să vină la muncă în Marea Britanie. Gândul a agăţat povestea şi a produs nişte postere vesele care au aruncat discuţiile despre ţara noastră ca destinaţie în cele mai mari ziare din străinătate. Cum a reuşit să facă Gândul asta gratuit şi cum n-am reuşit asta cheltuind un purcoi de bani publici pentru promovare?Ar fi câteva răspunsuri.

• Campania Gândul are umor, pe alocuri chiar autoironie. Dacă îl faci pe consumator să zâmbească, îl poţi face şi să cumpere. Campaniile guvernamentale sunt pline de morga specifică tâmpiţilor. După cum ştiţi, nu există om mai serios şi mai demn decât prostul şi probabil că nu există mai mulţi proşti pe metrul pătrat nicăieri în lume decât în instituţiile noastre publice.
• Campania Gândul răspunde punctual unei probleme existente: percepţia celorlalţi despre noi. Nu o neagă şi nici nu explică perfecţiunea neamului nostru de daci liberi. Răspunsurile sunt din categoria, normală, “berea noastră e mai ieftină decât apa voastră”. Noi avem o tradiţie de ţaţe proaste, ceva de speriat. Îmi amintesc cu oroare că abilul nostru ambasador la Londra a făcut o plângere la BBC că în emisiunea Top Gear prezentatorii au zis ceva de ţigani, omiţând faptul că emisiunea cu pricina ne-a făcut servicii de imagine cât nu ne va face frunza vreo 20 de ani de acum încolo.
• Campania Gândul vorbeşte de o Românie la care străinii se aşteaptă şi asta nu e nimic rău. Unul dintre afişe spune că “jumătatea din femeile noastre arată ca Kate, cealaltă jumătate ca soră-sa”. Gluma e mai groasă şi uşor sexistă, dar asta nu înseamnă că mesajul nu e eficient şi amuzant. [Şi nu, să spui că fetele sunt frumoase în România, nu înseamnă că sunt curve, trebuie să încetăm cu idioţenia asta, pornită din propria noastră perversitate şi propriile noastre obsesii.] Insistenţa noastră la nivel oficial de a ne arăta lumii non-stop cu ansambluri de folclor pline de femei cu basmale pe cap e de-o tâmpenie fără cusur. Nu, oamenii nu vizitează ţări pentru dansurile lor populare, nici când dansurile lor populare sunt complicate ca cele indiene sau ademenitoare ca cele sud-americane. Nu are rost să vă spun că ţopăielile noastre pe la toate târgurile sunt nişte aiureli şi că o Inna sau chiar o Loredana ar fi mai dezirabile pentru posibilii noştri beneficiari.
• Campania Gândul nu crede că România e o ţară de vis. Discursul nostru din campaniile de promovare turistică este pură tortură pentru public, care e invitat într-un loc fără cusur, unde natura e perfectă şi cerul veşnic senin şi oamenii primitori şi alte asemenea lucruri găunoase şi nespecifice. Când Anthony Bourdain a venit în România acum câţiva ani, ministerul nostru a vrut să îi impună filosofia lui de stat şi l-a plimbat numai pe unde a vrut el, ministerul, ignorând dorinţele echipei de producţie. Rezultatul a fost un semi-dezastru de PR, pentru că Bourdain a arătat fix ce-a filmat: o succesiune de porcării, de la Jariştea până la nişte psihopaţi care lăsaseră un copil mic să pârlească un porc în Maramureş. Ministerul a răspuns că Bourdain ceruse să filmeze ţigani şi că na, nu ne putem face de râs. Porcăria de atunci şi până acum (nu cred că s-a schimbat) este că statul român, când are invitaţi jurnalişti străini, îi dă pe mâna unor agenţi de turism, în urma unor licitaţii făcute cum numai el ştie, nu unor fixeri locali. Rezultatele s-au văzut în toată splendoarea lor.
• Campania Gândul are un public ţintă, abordat specific: cetăţenii britanici. Le zice de-ale lor, cu Charles şi băutura şi limba engleză. Campaniile de stat aruncă nişte imagini pe CNN ori două documentare incredibil de scumpe pe Travel Channel şi cu asta basta. Să se uite la ele cine-o vrea. Să vină în România cine are chef şi pentru ce are chef. De unde strategii pentru pieţe diferite, de unde măcar bun simţ? Ce, suntem Australia, să facem spoturi cu vinuri pentru britanici şi cu natură pentru chinezi?

Campania Gândul nu e o chestie optimă de promovare a României, ci una de promovare a site-ului ori (asta bănuiesc) o campanie de teasing la vreun produs comercial. Dar din campania Gândul, autorităţile de partid şi de stat ar putea învăţa ceva, cât de cât, măcar la nivelul “cum ajungem în ziarele din străinătate”.

Închei cu o povestioară cu tâlc din Noua Zeelandă, pe care am aflat-o pe când documentam o poveste mai mare despre brandurile de ţară. Prin anii ’90, promovarea turistică în Kiwiland mergea şi nu mergea. Aşa că, un ministru a zis halt şi a ras în câteva săptămâni toţi lucrătorii de la agenţia lor de turism. După asta a angajat alţi oameni şi a redus bugetul de cheltuieli. Ăia noi, într-un an, au crescut un 50% numărul de turişti.