10. Ever so Lonely, Sheila Chandra
Este o artistă de origine indiană, care cântă ca un înger sau mai adecvat, ca o zeitate hindusă. Piesa aceasta mă face să îmi doresc să fiu într-un ashram indian sau să plutesc pe nişte ape perfect liniştite într-o croazieră în sudul Indiei.
9. Tokyo, mon amour, Stereo Total
Cântecelul punk, smucit şi simpatic povesteşte de-o zi ploioasă în Tokyo şi de-o iubire cam aiurea. Cam aşa e şi relaţia noastră, a occidentalilor, cu capitala niponă. Oricât am iubi-o, ea rămâne uşor inabordabilă. Când ascult piesa asta îmi şi închipui cum o iau cu metroul până în Harajuku, admir fetele cochetele şi o tai în jos, pe Takeshita Dori. Dacă mergeţi la Tokyo încercaţi un tur făcut de un localnic. O să scutiţi partea cu Lost in Translation.
8. Gangnam Style, Psy
Mega-super-senzaţia de net, cu coreeanul grăsuţ care dansează ca un căluţ este de fapt un cântec despre un cartier din Seoul. N-am fost în Coreea de Sud, dar Gangnam, cu magazinele lui fiţoase şi restaurantele luxoase, pare să fie un motiv bun să ajung acolo. Zborul poate fi cu KLM.
7. Oameni şi locuri dragi, Furiosnails
Furiosnails cântă un fel de brit pop, doar că nu din Anglia, ci din Republica Moldova. Oameni şi locuri dragi am descoperit-o într-o şedere de-a mea mai lungă la Chişinău. Mă apucă pura nostalgie după Basarabia când ascult asta. Aş vrea să merg la Orheiul Vechi să văd locuinţele rupestre ori să stau într-o pădure de câmpie pe malul unui lac ori să beau şampanie pe una din multe şi frumoasele terase din Chişinău. Până acolo faceţi o oră cu avionul.
6. The Girl from Ipanema, Astrud Gilberto&Stan Getz
Bossa novele în general mă conving că trebuie neîntârziat să plec în Brazilia, iar Fata din Ipanema în mod special face asta. Ipanema e o plajă în Rio de Janeiro, lângă la fel de vestita Copacabana. În aproximativ 20 de ore ajungeţi de pe Otopeni pe aeroportul Galeao din Rio.
5. Hasta siempre, comandante, Buena Vista Social Club
Pe Ibrahim Ferrer l-am cunoscut personal şi îi port o amintire luminoasă şi specială. Che Guevara nu e tocmai tipul meu de erou, dar melodia îmi place şi mă face să vreau în Santa Clara, în centrul Cubei, unde se întâmplă tărăşenia din cântec şi apoi în Havana.
4. Bektob esmak ya habibi, Fairuz
Fairuz e privighetoarea Libanului, un fel de cântăreaţa naţională, talentată şi suficient de îndrăzneaţă să cânte piese cu mesaj politic într-o ţară în care e o idee proastă în general să te bagi în politică. Când o aud îmi şi închipui faleza superbă a Beirutului, munţii care se ridică din mare, plini de case mari, de piatră, satele pescăreşti care seamănă cu cele din Franţa, minunatele situri arheologice, adică acel Liban incredibil în care m-aş tot duce. Biletul pentru Beirut se ia de la Tarom.
3. Mon amie la rose, Natasha Atlas
Cântecul spune povestea florii de trandafir care se ofileşte. La origine, melodia e franţuzească, iar Atlas a prelucrat-o în manieră orientală. Pe mine mă trimite de-acasă în sud-estul Turciei, în Kurdistan, pe terasele de piatră galbenă ca şofranul pline de trandafiri parfumaţi în mijlocul lui noiembrie. Dacă ajungeţi până acolo dormiţi ca localnicii, într-o casă cocoţată pe munte, formată din mai multe corpuri înşirate pe verticală, la Tatlidede Boutique Hotel.
2. The Road to Mandalay, Robbie Willians
Mai e un cântec cu acelaşi nume pe care l-a cântat şi Sinatra, doar că ăla avea versuri scrise de Kipling şi povestea despre cât de încântătoare e Burma. Ca orice oraş birman, Mandalay-ul are temple şi statui ale lui Buddha aurii şi apusuri de soare frumoase. Pentru excursii în Myanmar întrebaţi aici.
1. The Passenger, Iggy Pop
E “cântecul” despre călătorie, despre flendureli nesfârşite fără cap şi coadă prin oraşele mari ale lumii, fără nici un alt scop decât să laşi drumul să te posede. Oraşe bune pentru asta: Berlin, Londra, New York, Stockholm, Roma. Se potriveşte cu biletul în jurul lumii de la KLM.
