Lectia de fericire, varianta chinezeasca

abghaniÎn Sungai Lembing plouă cu bulbuci, şiroaiele curg direct din cer, fără să mai fie întâi stropi. E sfârşit de muson în Malaezia, dar încă plouă peste acest sat chinezesc, în fiecare zi, de luni de zile, dacă e să-l crezi pe Ab’Ghani. Suduie printre dinţi pentru că el şi nimeni altul este responsabil de gazonul vilei englezeşti din mijlocul satului. Are o faţă spăimoasă, de scos din minţi, deşi e mărunţel ca un copil. Iarba creşte văzând cu ochii pe vremea asta câinoasă. Zilnic aştepţi să se usuce şi apoi o iei la tăiat. Ab’ghani găseşte însă repede şi partea luminoasă a poveştii. E excelent, ne poate duce la prietenul lui chinez, domnul You, e sigur acasă, pe ploaie nu iese niciodată.

–       Bine, Ab’Ghani, dar domnul You are chef de vizitatori?

–       Sigur că da, s-ar putea să vă ceară un ringhit dacă nu are bani.

Un ringhit e o nimica toată şi domnul You stătea doar în pantaloni scurţi sub un şopron. Noi eram muraţi, dar afară era cald şi plăcut, ne simţeam toţi ca şi cum am fi sub un duş foarte cald, într-o cadă uriaşă în care întâmplător crescuse neglijentă o junglă. Domnul You s-a plecat în faţa noastră şi ne-a condus politicos înspre curtea din spate, împingându-ne să intram într-o peşteră săpată în rocă.

– Intraţi, e altarul lui Buddha.

Sau mai bine zis sauna, în toată povestea asta acvatică.  Înăuntru era întuneric, dar undeva în spate, la câţiva metri distanţă pâlpâiau nişte lumânărele în jurul unei statui cu Buddha.

–       A, domnul You este credincios, am zis eu, crezând că înţeleg că scopul vizitei noastre e să vedem un cuvios.

–       Nu, mi-a răspuns Ab’Ghani, e miner.

Am fost nedumerită niţel. Dar omul a continuat.

–       Şi cel mai fericit om din lume. Spre deosebire de mine, face doar ce îi place.

Am ieşit în curte, un havuz frumos cu crapi chinezeşti colora grădina. Bătrânul chinez s-a pus pe vorbă.

–       Am fost miner, aici, pe muntele asta. Apoi am ieşit la pensie, mina s-a închis şi jungla a înghiţit-o ca şi cum nici n-ar fi fost. Mă întrebam cine sunt eu? Şi am ştiut că răspunsul era că sunt miner. De la aşa un răspuns simplu am redevenit fericit. Întâi am săpat o peştera. Timp de un an. Vedeţi, are două galerii, 2 metri înălţime, treabă bună. Nevastă-mea l-a pus acolo pe Buddha.

You şi Ab’Ghani au râs.

–       Apoi, mi-a zis că mă părăseşte dacă mai fac găuri în stâncă, aşa că am început să umblu pe munţii ăştia şi să adun cristale. Asta i-a fost pe plac.

Domnul You m-a poftit în casă. Pereţii de sus până jos aveau poliţe pe care străluceau flori de mină, cristale, frumuseţea împietrită a lumii. O cameră, două camere, trei camere, patru camere.

–       Aveţi o casă mare, domnule You, am atacat, doar ca să pun următoarea întrebare. Unde dormiţi?

–       A, ne-am construit o cămăruţă în pod, râde arătându-mi o scară de lemn. Era atâta spaţiu nefolosit, încât fantomele se instalaseră în toată casa asta. Acum stau pietrele, sunt nişte vecini mult mai simpatici. Stiţi, fiecare cristal din cele 3000 pe care le-am adunat, m-a făcut din ce în ce mai fericit. Mă gândesc cât de fericit o să fiu când o să am 6000.

Domnul You e bătrân, poate  ca n-o să aibă 6000 niciodată.

–       Să mergem, gata ploaia, a decretat Ab’Ghani, desigur terorizat că şi astăzi va tăia iarba. E nebun You, nebun, dar foarte fericit.

Scot un ringhit din buzunar, gata să i-l dau domnului You.

–       A, nu, azi am bani. Oricum şi mâine va veni cineva să se mire de moşneagul ţicnit care umblă dealurile după pietroaie. Azi e zi de adunat cristale, nu ringhiţi.

Am plecat din Sungai Lembing, era soare şi frumos, glasurile junglei de munte îi îngânau domnului You un cântec simplu ca fericirea lui.

Notă: În poză puteţi vedea echipa emisiunii Bazar cu Ab’Ghani şi soţia lui. Textul a fost publicat în 2012 în revista Reader’s Digest.

 

Enhanced by Zemanta