Cât de frumos e să te naşti într-un orăşel din India şi să creşti într-o grădină zoologică unde vedetă e Richard Parker, un tigru bengalez de toată frumuseţea! Ce bine e să alergi printre plantaţiile de ceai ca să te răcoreşti în bisericuţa catolică de la poalele unui munte! Ce ingenios e să înveţi pe de rost toate cifrele numărului Pi şi să le şi scrii pe tablă la ora de matematică, doar ca să-ţi convingi colegii să te poreclească aşa pentru că numele tău e Piscine Molitor (după numele celebrului bazin de înot parizian unde o dansatoare exotică a purtat pentru prima dată în faţa publicului un costum de baie cu bikini)! Carevasăzică, ne naştem în paradis, ne explică în imagini bogate Ang Lee, regizorul filmului. Numai că asta nu e o garanţie că nu vom ajunge în iad. După o copilărie de vis, Pi adolescentul pleacă împreună cu fratele şi părinţii în Canada. Se îmbarcă pe o fierătanie uriaşă, alături de întreaga lor grădină zoologică. O furtună loveşte vasul, toţi mor, numai o hienă, o maimuţă, zebra, Pi şi Richard Parker ajung pe o barcă de salvare. Şi stă pe barcă, stă şi animalele se devorează între ele până supravieţuiesc cel mai puternic, tigrul şi cel mai inteligent, omul. Numai că vedeţi, iadul ăsta al naufragiatului, în mare parte, tot un paradis era. Cerul înstelat şi marea fosforescentă de la plancton, o insulă misterioasă, carnivoră, o ploaie de peşti şi apoi un dans al delfinilor, chiar şi frumosul tigru, toate sunt binecuvântări pentru tânărul Pi.
Dar Viaţa lui Pi e un film. Nu e un scenariu genial, interpretat de nişte titani ai ecranului, nici o lecţie de filosofie, nici o meditaţie despre viaţa asta şi cea de apoi, e pur şi simplu un film, adică o poveste bună, filmată minunat, colorată şi alertă, care mulţumeşte, în maniera clasică a filmelor, şi bunicii şi nepoţii. Pentru acest film trebuie să mergi la cinematograf şi să te rogi de sănătatea celui care a inventat 3D-ul, pentru că e una dintre cele mai bune puneri în practică ale acestei tehnici de când există ea. Imaginile îţi intră sub piele, se înfig în ochi şi e nu numai priceperea regizorului, ci şi măiestria grozavă a chilianului Claudio Miranda, care a filmat şi Strania poveste a lui Benjamin Button. Aşa se face că un film care trei sferturi se petrece pe o bărcuţă plutind pe mări nesfârşite este palpitant ca un James Bond filmat în sute de locaţii.
Piscine Molitor o scoate la capăt, cu tot cu Richard Parker, care-şi schimbă condiţia de animal la zoo şi se pierde în junglă. Peste finalul filmului pluteşte ideea că poveştile sunt numai cum vrem noi să fie, sunt numai dacă vrem noi ca ele să fie. Imaginaţia este cea care ne face oameni, de aceea trebuie să o folosim.
Cartea care stă la baza filmului e publicată la Humanitas.
Imaginile sclipitoare din Viaţa lui Pi au fost filmate printre altele în Munnar, India, un loc pe care eu o să îl văd la sfârşitul lui martie. Dacă vreţi şi voi acolo, printre plantaţii de ceai şi mirodenii, daţi un ochi aici.
Pingback: Va invit in calatorie in India | Depozit