Un miros violent de putred a intrat în maşină. Plouase toată ziua, cât am mers prin jungla de munte din centrul Malaeziei şi acum, primele raze ale soarelui erau însoţite de o duhoare care m-a făcut să mă gândesc la cadavre în descompunere, mai ales că şoferul o ţinuse langa în ultimele ore cu eliberarea eroică a Malaeziei de sub jugul englezesc, când malay-ii cei viteji au tăiat vreo 50 de capete de soldaţi englezi şi le-au aruncat în râpele junglei. I-am făcut semn să închidă geamul, dar şoferul a început să repete obsesiv, arătând pe fereastră: durian, durian, durian. Infamul fruct al Asiei de Sud-Est. Miasmă de ceapă stricată, de cartofi încolţiţi, mlaştină infectă, sulf şi acetonă.  Semn că treceam pe lângă livezile de durian. Copacii erau atât de înalţi încât fructele, mari şi ţepoase, de-abia se ghiceau printre frunzele coroanei. Pe marginea drumului, mormane de durian, care arătau ca nişte pepeni corciţi cu buzdugane, îşi aşteptau cumpărătorii. Şoferul s-a oprit. Mi s-au dilatat pupilele de spaimă şi am coborât după el cu gândul să îl iau de o aripă şi să-l bag în maşină. Dar omul, nu. El negocia, pe banii mei, cel mai mare fruct posibil. Cumva, trebuie să recunosc, începusem să mă acomodez cu mirosul, aşa încât atunci când o macetă moştenită de la eliberatorii malay a spart învelişul dur al durianului şi a lăsat în libertate aroma sulfuroasa a iadului, nici n-am clipit. Ba mai mult, am întins mâna către una din bucăţile ovale din interiorul fructului. Am apucat, deloc delicat, înşelată fiind de crusta uşor lucitoare, şi degetele mi s-au afundat în ceva de consistenţa unei creme. Am băgat în gură umplutura aceea de prăjitură care crescuse în copac. Şi deodată am simţit gustul. Migdale crude, amestecate cu vanilie şi lapte, mirodenii discret ciupitoare de limbă şi lichior, coniac şi boabe de cafea parfumate. Şi o dulceaţă desăvârşită, bogată. Şi nu m-am mai oprit. După o jumătate de oră, pulsul meu crescuse, transpiram abundent şi eram uşor beată. Toate, efecte secundare cunoscute ale durianului. Maşina mirosea ca o pubelă bucureşteană, iar eu tocmai începusem să iubesc Malaezia şi fructul ei naţional.

Notă: text publicat în Esquire Big Black Book, în vara lui 2012