RTV, mortul, copiii si dorinta ca o nenorocire sa tina cat mai mult

incendiuM-am abţinut de la circul Nicolaescu pentru că unu, m-aş fi îngreţoşat prea rău să mă uit la tv, doi, tipul nu-mi era simpatic, deci n-aveam nimic de spus. Dar azi, azi RTV a lovit din nou. Cu o ştire despre grădiniţa soţiei regizorului. Ştirea e obscenă şi iese din fabrica de ştiri obscene RTV. Fochiştii au fost în prealabil angajaţi la Realitatea Tv şi alte instituţii de presă din România, pe care le felicit pe această cale că au scăpat de ei.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Vreau să vă spun două legende legate de această presă bolnăvioară la cap, săracă, leneşă şi cu IQ redus. Subiectele scandaloase umblă singure pe stradă în România şi nu le apucă nimeni. Pentru că toţi sunt ocupaţi cu lungitul supei. Nu voi da nume, pentru că legenda e legendă, cu tot adevărul ei cu tot.

Prima legendă

A fost odată ca niciodată, o sâmbătă dimineaţa într-o redacţie de ştiri din Bucureşti. Afară era frumos şi reporterul de catastrofe dormea lin, visând la o excursie pe litoralul turcesc alături de aleasa inimii lui. Sună brutal telefonul:

– Trimit maşină după tine, marş în cartierul francez.

Nedezmeticit, reporterul a căzut din pat cât era el de mare şi visul antalyot i s-a făcut fărâme.

– Ce s-a întâmplat?

– Secret, dacă vindeţi ştirea la concurenţă, vă omor, animalelor, vă dau afară, răcnea omul în receptor.

Bietul reporter s-a aranjat frumuşel, a aşteptat maşina şi a plecat spre cartierul francez, pregătit să mai înghită încă o imagine cu vreo faţă carbonizată într-un incendiu sau o găleată de sânge uman prelinsă pe şosea la vreun accident. Nu a trecut mult şi şeful lui a revenit cu un telefon.

– Idiotule, e exclusivitate, adică noi avem exclusiv ce avem noi, adică nimeni nu mai are. Un şarpe terorizează cartierul francez. Tu o să transmiţi de la faţa locului, expertul în şerpi o să stea în studio, vezi să ai la cadru locuitori terorizaţi.

Reporterului mai că îi crescu respectul faţă de şeful lui. Iată, e băiat bun, a găsit o poveste uimitoare. Şi dintr-un gând blând, într-un alt gând blând, a ajuns la locul păţaniei. Acolo, nimic, în afară de carul propriei televiziuni gata să transmită. Notă: locuitorii cartierului francez sunt bogaţi şi leneşi, nu umblă brambura de nebuni sâmbătă dimineaţa prin cartier.

La un moment dat a ajuns şi un biet poliţist comunitar care aflase şi el că un şarpe a atacat cartierul. În această vreme în care lighioana se făcuse nevăzută, pe ecranele televizorului cu litere mari scria: BESTIA CARE TERORIZEAZĂ CARTIERUL FRANCEZ. Reporterul şi comunitarul, stimulaţi de urletele isterice din telefon ale şefuleţului de la televizune, s-au aruncat într-o febrilă căutare prin boscheţi a şarpelui. La o adică, meseriile astea cer niţel spirit de sacrificiu şi niţel eroism. Cu timpanele sparte, reporterul a găsit bestia. Era moartă. Avea 50 de centimetri, era un şarpe de casă. Specialistul în şerpi de la Antipa era deja cablat în studio, gata să comenteze groaznica întâmplare. Reporterul a luat un băţ şi a ridicat animalul ca să îl arate la cadru.

– Nu e nimic, a îngăimat el, ştiind că o să se dezlănţuie iadul.

– Cum nu e nimic, dobitocule? E o bestie veninoasă, uriaşă, care a terorizat cartierul.

– Ba e o râmă mai mare, i-a zis reporterul, care şi-a amintit cum e să fii curajos de la zonele pline de bombe bum-bum în care fusese.

– Intri în direct acum şi spui că e o bestie, altfel te dau afară.

Reporterul a făcut scurt socoteala şefilor proşti şi nebuni din alte televiziuni şi a hotărât să intre în direct. Oricum naţiunea era deja bine speriată de televizor că dragonul din cartierul francez o va înghiţi cu fulgi cu tot.

Şi-aici, povestea spune că, directorul cel mare al televiziunii, care îşi făcea somnul de frumuseţe taman într-o casă lângă care parcase carul televiziunii, a ieşit în papuci şi în halat şi a gonit reporterul de acolo, interzicându-i să se mai întoarcă vreodată şi să-l facă de râs la vecini. Pe ecran au mai rulat veşti despre bestia moartă, până când s-au dezumflat. La câteva zile după, şefuleţul îndrăgostit de şerpi şi-a luat ceva pedeapsă. The end.

A doua legendă

Într-o frumoasă regiune a ţării noastre au fost într-o primăvară nişte inundaţii. Cum au venit, aşa au trecut. O zi după potopul lui Noe, sună un director de ştiri de la Bucureşti la postul local.

– Vezi că îl trimit pe Gigi Duru să transmită din mijlocul apelor.

– Păi nu mai sunt ape, i-a răspuns şeful studioului teritorial.

– Cum p…mă-sii nu mai sunt ape? Eu de ce vă plătesc? Aduceţi o maşină de pompieri şi umpleţi o groapă cu apă şi îl filmaţi pe Gigi. Trebuie să intre la 19.

– Auzi, dacă mai înjuri şi vrei ştiri false vin la Bucureşti şi te bat de-ţi rup picioarele.

– Hai, bine, pa.

Legendele astea demonstrează că atunci când vine nenorocirea sunt unii, mai ales în televiziuni, care vor cu orice preţ ca ea să nu se termine. Dacă omul a murit luni, ei vor ca el să moară vreo 40 de zile încontinuu. Dacă viscolul a dat peste noi în februarie, el vor să-l menţină viguros până în aprilie şi tot aşa. Dacă o femeie e văduvă îşi doresc să o vadă în mormânt. Tot timpul se poate mai bine în rău şi iată, avem şi oameni special angajaţi ca să se ocupe de asta.

I-aş recomanda, totuşi, cu simpatie, patronului care plăteşte jurnalişti ca să hărţuiască preşcolari şi văduve, să îi dea afară pe ăştia şi să angajeze unii în stare să hărţuiască interlopi, criminali, hoţi, politicieni, dacă tot sunt pe bază de hărţuit. Iar dacă vrea audienţă îl invit să îşi scuture urechile de ce îi spun experţii în incinerare cu care s-a procopsit şi îi amintesc că Românii au talent a făcut un vârf de 25 de puncte de rating. Cu siguranţă va înţelege, că e un tip deştept care a făcut afaceri bune.