Plină de remuşcări că în noaptea dintre ani nu m-am uitat şi la TVR, am reparat eroarea pe 2 ianuarie seara, când postul public difuza emisiunea Poveste de vis în cinci părţi, genul programului, divertisment. Aş fi vrut să scriu o cronică tv, dar mi-a ieşit o scrisoare deschisă şi sinceră către preşedintele director general al SRTV.

Domnule PDG al SRTV,

Ştiu că TVR e prima televiziune în care lucraţi şi mai ştiu că nu puteţi vedea toate programele debitate de cei 3600 de angajaţi, nu din lipsă de timp, ci pentru că trebuie să vă protejaţi sănătatea mentală, dar aţi fost ziarist şi aţi scris, prin urmare, texte, aşa că vă rog insistent să le confiscaţi pixurile şi tastaturile realizatorilor, editorilor, prezentatorilor programului de renume mondial Poveste de vis. După ce faceţi asta plătiţi-le ore de limbă şi literatură română cu o profesoară bună de liceu, care să le şteargă din cap amintirea compunerilor din clasele primare şi apoi nişte cursuri de scris pentru televiziune.

Iată ce s-a întâmplat.

Pe scenă au apărut un băiat şi-o fată gătiţi de petrecere la Jariştea, ea cu o coadă de iepuraş în piept, el cu un sacou scurt la mâneci. Ne-au anunţat că va fi, cum mama focului altfel, decât o seară specială, un spectacol grandios plin de lumină şi culoare. Nu era nimic grandios, că stăteau pe-o scenă urâtă şi amărâtă, de culoare roşie, cu podeaua prost întinsă (făcea valuri), murdărică şi zgâriată. Din epitet în epitet am aflat că vom înghiţi umor, dar de bună calitate, cum toate ţoapele din lumea asta precizează înainte de a da drumul la vreo glumă groasă. Cei doi citeau de pe nişte clipboard-uri roşii de contabili socialişti, că prompterul nu e folosit la TVR, fiind numai pentru proştii care fac de la 10 puncte de audienţă în sus.

După ce au trântit şi vorba de duh să bănuieşti lucrurile simple, chiar dacă ele ascund lucruri pline de profunzime, pe scenă a apărut Gabriel Dorobanţu care îşi scutura vocea de parcă înregistra cutremure la centrul seismologic a lui Măgureanu, rotind în mod suspect microfonul în jurul gurii. Povestea s-a curmat într-un nor gros de fum, în chip de efect special de scenă. După aceste lucruri simple pline de profunzime, a urmat un melanj electrizant plin de energie (ar trebui interzis cuvântul melanj, iar combinaţia cu electrizant pedepsită cu puşcăria). Melanjul era trupa Amadeus, nişte dudui care se prefăceau că dau din arcuş la vioară şi care cântau Zorba îmbrăcate în nişte combinezoane de lurex.

Când şi chinul ăsta s-a isprăvit am aflat din gura porumbeilor de pe scenă că Egiptul a însemnat un tărâm al misterelor şi că un crâmpei din fascinaţia lui e oferit de baletul Constantin Tănase. Nu cred că cel mai prost şi mai prost reporter din istoria RTV ar fi putut scuipa din guriţa lui atâtea platitudini şi prostii pe secundă, sunt absolut sigură. Au apărut balerinii care erau balerini cum era scenarist ăla de-a scris cuvintele prezentatorilor. Energia era la nivelul unor curci bete, dansul constând în ridicat uşurel picioarele în aer. Nişte dudui stăteau învelite în cearşafuri aurii. După două minute pe ceas mişcă, se dezgolesc. Au fundul aproape gol. Apoi dau din pelvis. Gata, crâmpeiul de fascinaţie s-a terminat, dar suntem anunţaţi că vine pe scenă un om care leagă râsul de plâns, îi place să cânte şi a debutat cântând. Mai aflăm că vocea lui stârneşte doruri şi melancolii. Era Alexandru Arşinel care mi-a stârnit mila că era atunci şi acolo.

Când a început Dida Drăgan să dea din gură, pe care Dumnezeu a înzestrat-o cu un dar deosebit, camera a început să aibă spasme şi să se mişte haotic. Ocazie cu care am observat că într-un colţ al decorului era un leu mic, foarte mic, de ghips. Ce căuta el acolo? Era un fel de peşte de sticlă de pe televizor?

Şi iacă, veni şi timpul umorului, dar de calitate, promis de gazdele noastre primitoare. E un actor care a dorit atât de mult să apară în faţa publicului încât n-a precupeţit nimic. Ce-o fi făcut Alexandru Bindea să merite aşa o prezentare, nu ştiu. El avea o foaie în mână şi a citit cam prost (a avut chiar şi bâlbe) un text publicat de Alex Ştefănescu în Academia Caţavencu. Oare aveau drepturi de autor? Amuzamentul maxim a fost potolit de o duduie care avea sprâncenele date cu smoală şi care urla ca o sălbăticiune.  S-au succedat într-un ritm ameţitor nişte pubere care dădeau din şolduri obscen şi nesincronizat, categoria copii abonaţi la emisiunile penibile de la TVR cu părinţi iresponsabili, formaţia Vunk cu un playback groaznic, n-au avut nici bunul simţ să cableze de formă instrumentele, un nene îmbrăcat în chelner care se prefăcea că e tenor. Apoi, a urmat lovitura serii. Din guriţele prezentatorilor a ieşit: jazzul este genul muzical pe care nu îl asculţi, îl trăieşti. Şi cum ritmul te ridică de pe scaun, cum îi poţi rezista decât prin dans? Bineînţeles că trăirea a constat în nişte unduiri din buric pe ritmuri orientale, care erau jazz cum sunt eu islandeză. Şi pam, pam, de la cultura înaltă şi umorul de calitate, duduia cu blana de iepuraş în piept îi îndeamnă pe domni să nu fie geloşi, iar pe scenă dau buzna nişte malaci care fac striptease. Prost, foarte prost, Flamingo Boys părând balerini la Balshoi faţă de aceşti amărâţi.

Cântă despre frumuseţea vieţii într-o apariţie exuberantă, zise domniţa prezentatoare şi pe scenă apăru Andreea Bănică, cu un bici în mână. Nu-mi amintesc să o fi plăcut mai mult vreodată, mi s-a părut Madonna catapultată într-un concert de amatori al unui azil de bătrâni.

Mi-a părut rău că au participat la ciorănie Aylin Cadir şi băiatul care a luat Vocea României. Erau foarte afară din film.

Ce-am povestit eu aici a fost doar prima parte. La a doua au luat-o de la capăt cu Gabriel Dorobanţu şi cei care au apărut în partea întâi, echipa emisiunii dovedind astfel şi geniu într-ale programării. Am sucombat la începutul părţii cu numărul trei, care debutase în forţă într-un decor nou, cu prezentatoarea care spunea o poezie populară adaptată şi o duduie  care punea farfurii roşii la nişte mese.

Deci domnule PDG, când tot poporul se uită la Pro, Antene sau alte posturi, asta se întâmplă la TVR. Într-un fel e mai bine că nu se uită la TVR, aşa o să aveţi linişte să aplicaţi un plan miraculos de salvare. Aveţi unul, nu-i aşa?