Nesimtitul si ticalosul aeroport Otopeni vs simtitul si cinstitul Narita

narita
narita (Photo credit: id_1325)

Nesimţitul şi ticălosul aeroport Otopeni are un nou director care este vechiul director. Dar nici vechiul director care era de fapt noul director nu a reuşit o treabă elementară: să mai scuture de jeg, hoţie şi mafioţeală aeroportul. A murit fata aia japoneză ca un câine din pricina acestor băieţi şi noi nimic, iar altă explicaţie nu există decât aia că ne plac şmenărerile şi odioşeniile. Scriu aceste lucruri cu multă frustrare, ultimele mele vizite la Otopeni demonstrându-mi iar şi iar că acest aeroport e o scroafă.

În 2006 am fost în Japonia şi am aterizat şi decolat de pe Narita, aeroportul din Tokyo. La aterizare ne-am trezit fără bagaje, Air France nu le urcase în avion de la Paris. Angajaţii de-acolo s-au dat de ceasul morţii să afle ce e cu bagajele noastre, ne-au trimis la hotel cu o trusă care conţinea nu numai periuţe de dinţi, dar şi lenjerie de corp. În aceeaşi seară, exact aşa cum ni s-a spus, am primit bagajele la hotel. În centrul oraşului Tokyo am ajuns cu un tren, aveam nenumărate variante de transport, la toate preţurile şi vitezele. La plecarea din Japonia am întârziat la aeroport. Rău. În loc de bâşti de-aici, domnişoara de la check in, după ce ne-a înregistrat bagajele, ne-a luat de mână şi a început să alerge ca să ne conducă repede la poartă. După paşapoarte, a chemat prin staţie o maşinuţă, ca să fie sigură că ajungem. Nu ne-a lăsat până nu ne-a îmbarcat. Într-un avion cu sute de oameni şi într-un aeroport gigantic. A alergat jumătate de oră pentru trei străini ameţiţi, trei, nu o sută. Îmi venea să o strâng în braţe şi să o pup, să îi spun că de unde vin eu nimeni n-ar fi ridicat un deget în aeroport, că nu ne-am fi ales cu mai mult decât nişte pufneli dezgustate.

Cum putea fata aia care zburase de pe Narita să priceapă ordinăria de la Otopeni? Nu putea, normal. I-o părea rău vechiului nou director de ce s-a întâmplat? O vrea oare să schimbe ceva? Mă îndoiesc, am o părere execrabilă despre el, aşa cum am şi despre aeroport.

Avem un parlament nou, cu jde sute de parlamentari. S-o găsi unul să înfieze problema aeroportului? Avem un guvern nou, cu jde zeci de miniştri şi secretari de stat în el. O avea vreunul singur ideea să îşi facă imagine pe tema asta?

Avem un prim-ministru vechi, care e totuşi nou. El, din punctul meu de vedere, va fi bărbat când va băga la Otopeni taxiuri normale de la firme normale din Bucureşti, când spaţiul de check in nu va fi o cocină ordinară supra-aglomerată, când poliţiştii de la Otopeni vor petrece lungi concedii în puşcărie, când din bagaje nu se va fura, când va fi un exchange cu rată normală la intrare şi ieşire şi un birou care să ajute turiştii. Până atunci e doar un băieţaş acneic care nu e în stare să-şi pună ordine în propriile jucării.

Enhanced by Zemanta
Tags: aeroport, Air France, Bucharest, călătorii, crima studenta japoneza, director nou la Otopeni, mafie, Otopeni, Paris, politisti Otopeni, România, taximetristi Otopeni, Tokyo, travel, Victor Ponta, zbor cu avionul

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *