Zoran Vuxanovici este român, sârb, mayaş prin adopţie, expert în comunicare, povestitor, vagabond, mexican, tequilangiu de ocazie, nomad etc. S-a mutat din România în Mexic, fireşte, ca să transmită sfârşitul lumii de acolo, pentru caia.ro. Iată povestea.

Text şi poze: Zoran Vuxanovici

A spune că ai vizitat Mexicul după o excursie de câteva săptămâni este ca şi când ai spune după o bere pe Lipscani că ai vizitat Europa de Est. Şi chiar după aproape şase luni aici, mi-e greu să spun că ştiu cu ce se mănâncă sfârşitul lumii la mexicani. Esenţa unui spaţiu atât de vast e prea greu de cuprins în cuvinte sau imagini, oricât de bun observator ai fi. Aşa că în tentativa mea de a vă aduce măcar câteva minute lângă mine nu voi apela la imagini sau descrieri ale locurilor superbe de aici. Despre ele puteţi citi pe internet şi în ghiduri turistice, Doamne ajută, e plină piaţa de ele. Voi apela mai mult la adevărata esenţă a oricărui loc de pe planeta asta – la oameni.

Pe mexicani, ca şi pe americanii din State, îi leagă ca naţiune mai mult ca orice, ideea de Mexic. Republica, steagul, instituţiile statului, toate acestea capătă o semnificaţie aparte în corazonul lor. Fiind poporul cu cei mai mulţi metişi de pe planetă (4 din 5 mexicani au genetic origini duble, indigene şi predominant europene), mândria şi-o trag din seva unui stat care se numeşte astăzi Jalisco, o frumuseţe exotică de pe coasta Pacificului. De acolo li se trag toate stereotipurile prea bine cunoscute şi pe plan mondial – mariachi, tequila, sombreroul etc. Acolo am petrecut luni bune printre localnici şi aceştia pot spune că nu cred în sfârşitul lumii. Sau cel puţin, nu mai mult decât ceialţi pământeni. Ei nu sunt mayaşi.

Mexicanii Maya

Alta e situaţia în Yucatan, peninsula din sud-estul Statelor Unite ale Mexicului – numele oficial al acestui copy-cat al SUA. Aici, fundaţia naţiunii de care vă spuneam mai devreme, încrucişarea a două culturi şi origini, s-a izbit de o rezistenţă la diluare mult mai puternică. Cauzele sunt prea complexe ca să le explic aici, mai ales că nu avem prea mult timp la dispoziţie şi vine sfârşitul lumii peste noi. Să spunem doar că aici nu a existat interesul economic să vină atât de mulţi imigranţi.

Astăzi există milioane de vorbitori de dialecte mayaşe în zonă. Nu sunt la fel de prietenoși cu străinii ca mexicanii din Jalisco, dar îmi place de ei – mai ales că și ei fac mental schimbul de la spaniola mexicană la limba lor maternă cu aceeaşi uşurinţă cu care urmăream eu conversaţiile între bunicul meu ardelean naţionalist şi bunica mea naţionalistă sârboaică.

De fapt, pentru unii dintre acești mayași, a fi mexican este doar o chestiune de paşaport. Şi dacă ar fi după ei, Lumea Maya, care cuprinde Yucatanul şi teritorii din vreo câteva state central-americane învecinate, ar trebui să fie de sine stătătoare. Spre dezamăgirea lor, însă, e destul de clar la o analiză realistă că întregirea vechii civilizaţii Maya este imposibilă. Nu au limbă comună, nu au resurse economice, nu au cum să reziste globalizării ce invită la structuri cât mai mari, nu la fărâmiţare. Aşa că pentru majoritatea mayaşilor moderni, Mexicul este un dat cu care, de la caz la caz, se mândresc sau pe care încearcă să-l facă mai conştient de diferenţele între, să spunem, Jalisco şi Quintana Roo sau celelalte state mexicane cu pternică influență mayașă.

Merida și ruinele

Mă aflu acum în Merida, metropolă de aproape 1 milion de locuitori, unde se află cea mai mare concentraţie de mayaşi din Mexic. Şi oriunde mă uit în jur, văd măcar o faţă ce-mi aminteşte cât se poate de clar pe pământul cui mă aflu.

Printre clădiri monumentale de sorginte colonială, multe proiectate de arhitecţi francezi sau italieni, vezi vânzători de obiecte de artizanat local. Iar la doar câteva cuadras (echivalentul americanelor blocks) de centru, dacă nu eşti atent, aterizezi direct în mijlocul unor străzi înguste, cu case joase, deloc impunătoare, pustii cea mai mare parte a zilei, când mayaşii sunt la serviciu. Pe la 5 după-amiază, decembrie fiind, se lasă întunericul și totul prinde viaţă.

Merida este considerat statistic, dar din câte observ, şi faptic, cel  mai sigur loc din Mexic. Nu tu răpiri în stradă, nu tu carteluri violente sau narcoblocade (autobuze şi autoturisme oprite şi incendiate în plină stradă cu ocazia câte unei arestări prea delicate). Mayaşii nu gustă cartelurile, iar criminalitatea de aici e provocată mai degrabă de alcool sau sărăcie cruntă, limitându-se la găinării.

Merida nu e o destinaţie turistică de top în ciuda hotelurilor scumpe ce abundă prin centru. Adevărul e că odată ieşit din centru, rişti să te pierzi şi să hălăduieşti în căutarea adresei de pornire (de ex., Calle 49 cu 56, de unde vă scriu asta) mai ceva ca jucătorii la loto 6 din 49 în căutarea potului cel mare. Taxiuri în afara zonelor turistice mai greu să găseşti, aşa că cea mai bună soluţie este să întrebi trecătorii la fiecare câteva colţuri de stradă în ce direcţie s-o iei spre centrul istoric. Centru care în maxim 2 ore poate fi bătut la picior, dacă te-ai obişnuit cu căldurile de aici şi nu te sperie mayaşii care te acostează permanent cu marfa lor.

Pentru că în Yucatan, oriunde te duci, o să dai de ruine ale vechilor oraşe-stat mayaşe, Merida este un bun punct de pornire pentru descoperirea altor obiective de aici, cele mai faimoase fiind vechile oraşe, de ex., Chichen Itza, pe care am vizitat-o ieri, sau unul dintre sutele de cenote. Acestea din urmă sunt peşteri umplute cu apă dulce, unica sursă de apă potabilă a vechilor mayaşi. Se spune despre vechile lor oraşe că cel care controla apa dulce, controla întreaga Lume Maya. Şi se mai presupune că sfârşitul lumii lor, survenit de facto înainte de sosirea europenilor, a fost provocat de o secetă îndelungată. Fără ploaie, peşterile subterane au secat, iar vechile oraşe, unul câte unul, au fost condamnate ruinei şi uitării.

Sfârșitul lumii

Acum, mayaşii sunt din nou la modă. Descoperirile lor în materie de arhitectură, astronomie sau matematică sunt considerate cumva imposibile pentru un popor atât de izolat, ceea ce a dat naştere la numeroase speculaţii. Îl mai ţineţi minte pe Erich von Däniken, ale cărui cărţi făceau ravagii după ’89? Acesta face parte din descendenţii unui curent de gândire pseudo-ştiinţifică numită mayanism. Nou-descoperitul nivel de dezvoltare ştiinţifică a mayaşilor a născut, pe scurt, teoria conform căreia aceştia ar fi urmaşii Atlantidei.

Aici sunt, așadar, așa că putem să revenim la oameni. Aceştia mi-au spus după cum urmează…

Taximetristul care m-a adus la adresa cu nume de extragere loto: „Ai venit aici să vezi sfârșitul lumii? Ha ha ha ha!” Nu ar părăsi niciodată Merida. A avut de zeci de ori ocazia să plece în Estados Unidos, dar pentru el nimic nu se compară cu un oraș viu, plin de oameni prietenoși, unde chiar și la 3 dimineața te poți plimba liniștit și abțiguit, fără spaima că dimineața o să te adune familia de la morgă. Pentru mine, proaspăt-venit din Jalisco, această informație chiar m-a impresionat.

Distribuitorul de cupoane cu reduceri la restaurantele din centru mi-a povestit îndelung despre satul lui faimos în tot Mexicul pentru pălăriile panama pe care le fabrică în subteran, pentru a le proteja de umezeală și razele soarelui, despre cenotele din jur și despre calendarul mayaș care va intra într-un nou ciclu pe 21, adică azi. Mi-a spus că pentru el și pentru familia lui, data aceasta este foarte importantă și a făcut comparația cu trecerea occidentalilor în mileniul trei. Mi-a spus cât se poate de clar că sfârșitul lumii nu va veni. Dar că schimbarea ciclului va aduce multă speranță de schimbare în bine în inimile tuturor mayașilor adevărați. Mi-a făcut o demonstrație de mayașă yucatecă. Suna ca un clipocit de ploaie în cenote.

Cea mai tare întâlnire de gradul X a avut loc, însă, chiar în centrul vechii civilizații Maya de aici – la Chichen Itza. Centrul adevărat al mayașilor este la Tikal, în Guatemala, considerat un fel de buric, unde s-a tăiat cordonul ombilical cu ocazia răspândirii culturii și civilizației lor de jur împrejur. În Mexic, Chichen Itza este cel mai bine prezervat loc străvechi mayaș și nu de puține ori o să auzi că e una dintre cele 7 minuni moderne ale lumii.

Aici am avut onoarea și norocul să asist la o adunare neautorizată, după cum s-a dovedit mai târziu, New Age americană. Era condusă de un mayaș vârstnic pe numele său Hunbatz Men. Face parte din consiliul bătrânilor mayași (nu cred că are vreo valoare oficială) și împreună cu grupul de peste o sută de occidentali îmbrăcați în alb, ca o sectă, s-a rugat la zeii mayași chiar în umbra ruinelor. La final, acesta a primit sute de cadouri în bani și obiecte. (FOTO)

Îl puteți vedea și aici, ținând un discurs despre ce va aduce această schimbare cosmică.

http://www.youtube.com/watch?v=9Ynh-8qEjDA

Aș mai putea să vă spun și despre ghidul turistic de la Chichen Itza care ne-a avertizat că pe 21 o să fie plin de armată la situl arheologic, pentru a preveni orice tentativă de sinucidere sau ritual ciudat. Sau despre cei doi mayași travestiți de la restaurantele cu specific mexican din Piața Santa Ana, unde mănânc, și care mi-au spus că dacă o să vină sfârșitul lumii, speră să vină pe la spate. Sau despre două Universități de aici care încearcă să scaneze 3D întreaga Chichen Itza, pentru a o salva de la uitare în urma degradării inerente.

Dar chiar nu mai am timp. Plec să prind festivitățile din centru… Festivalul de Cultură Maya este în plină desfășurare. Așa că până la următorul sfârșit al lumii, vă aștept ocazional, când nu am altă treabă, pe Împreună la sfârșitul lumii, unde voi continua să scriu despre toate sfârșiturile lumii peste care dau.

Epilog