Prima zi se cam terminase când am ajuns. Era puţin trecut de amiază, în Kiruna, şi destul de întuneric. Mi-am văzut numele scris pe o foaie A4, ţinută de un individ de 60 şi ceva de ani, cu barba şi mustăţile îngheţate, mătăhălos şi cu o faţă care ar speria şi fiarele sălbatice. Fireşte, era iarnă, minus 15 grade şi munţi de zăpadă şi fireşte, pe ghid îl chema Björn, că eram în Suedia. Cât am mers cu maşina până la pădurea în care urma să mă îmbarc în sania trasă de huski, m-a anunţat că e ateu, că fiica regelui seamană cu o iapă, că e profesor pensionar şi că îl doare spatele. Când am ajuns la ferma de câini Björn ţopăia ca un nebun agitând bietele animale, că e o noapte perfectă pentru aurora boreală, fiind senin şi frig. M-am echipat într-un costum incredibil de gros şi m-am urcat în sanie. Două ore am crezut sincer că mă voi izbi de unul dintre mulţii copaci pe lângă care sania trecea milimetric. Cursa noastră în salbaticie s-a încheiat pe malul unui lac. Acolo, la lumina blândă a unor felinare am primit o lopată uriaşă pentru a strânge un morman de zăpadă înalt ca Björn, din care a doua zi urma să facem un igloo. În câteva ore de chinuri, Björn a declarat lucrările încheiate şi am primit un loc într-o cabană. Mormanul rămânea la îngheţat peste noapte. Dimineaţa, şoc şi surpriză. Temperatura crescuse brusc şi se apropia de 0 grade. Zăpada era apoasă şi grea, iar eu, în patru labe şi aproape dezbrăcată scobeam grămada intens muncită în ajun. Björn îmi spunea doct, fără să mişte un deget, cât e de greu să faci un igloo în aşa condiţii vitrege, pe o asemenea căldură. În final, aplicând tehnicile strămoşeşti ale saamilor suedezi, am făcut un igloo strâmb şi pocit, gata să se prăbuşească oricând pe cel care ar fi îndrăznit să îl locuiască. M-am ghemuit în el şi am ieşit repede, udă, îngheţată, anxioasă. Afară Björn rânjea cu un cârlig de fier într-o mână şi un burghiu uriaş în cealaltă. M-am gândit că am două opţiuni- să fug spre pădure sau înspre mijlocul lacului îngheţat.

–       Acum vom învăţa să pescuim la copcă a mormăit bătrânul.

–       Nu cred că mai am chef. Hai undeva la căldură.

–       Credeam că nu mai întrebi. Eu nu vă înţeleg deloc, pe voi turiştii, veniţi să vă torturaţi prin frig şi zăpadă. Nu înţeleg.

–       Nici eu, Björn. Găsim ceva de băut?

–       Ştiai că facem vodcă din secolul 15?

–       Aaaaa…

Pentru aventuri îngheţate în Kiruna, recomand cu multă căldură Kiruna Guidetur.

Foto: Anneli Jaako, Oficiul de Turism Kiruna

Articol publicat în Esquire Big Black Book, în 2011.