Mini-cronica de restaurant: Chocolat, Victoriei

photo90% din vizitele în restaurantele bucureştene încep cu următoarea piesă de teatru absurd:

– La fumători sau la nefumători? rânjeşte semi-politicos chelnerul.

Eu stau şi mă uit lung în jur, în singura cameră plină de fum pe care restaurantul o are la dispoziţie şi nu înţeleg întrebarea. Chelnerul, superior din naştere clientului, repetă întrebarea, dezgustat de IQ-ul meu minuscul care nu-mi permite să formulez un răspuns. Când se risipeşte confuzia din capul meu zic nefumători, la mişto şi sunt dusă două mese mai sus la nefumători, tot la mişto. Ştiţi unde, chiar acolo lângă mesele de fumători.

Acum, eu am întâlnit odată, demult, în Moldova, un scenograf cu rotiţele sărite care mi-a explicat că o să facă drept decor o perdea de fum ca să acopere nişte tâmpenii pe un perete. Eu i-am zis că fumul nu stă unde-l pui, el a pufnit, a umplut peretele de fum, fumul n-a vrut sa stea şi-am evacuat studioul. Deci există nişte oameni care nu înţeleg deloc legile fizicii şi printre ei sunt şi aia care posedă restaurante în România. Nu mă deranjează fumul de ţigară, ci tupeul de a pretinde că ai loc pentru nefumători.

Asta-i piesa şi la la Chocolat, o cofetărie în care eu merg de când s-a făcut ea şi de unde mănâncă prăjituri copilul meu cu atâta încântare încât într-o zi, după ce îşi terminase porţia mi-a zis serioasă: “Oamenii ăştia ar trebui închişi că fac prăjituri atât de mici”. Şi nu, prăjiturile nu sunt deloc mici. Preferata noastră este forêt noire, excelent interpretată de cofetarii de la Chocolat, care au ascuns un strat de blat cu fructe de pădure, frişcă, cremă, într-o platoşă tare de ciocolată cu lapte. Pe lângă asta excelente sunt fursecurile, macarons, bomboanele de ciocolată şi pâinea neagră.

photo(1)Nu încercasem niciodată moelleux au chocolat la Chocolat, dar dată fiind coincidenţa de nume am presupus că lucrurile sunt bune. N-au fost. Când am cerut nota, sora mea, care mâncase capodopera, a cerut pe bună dreptate, “nota şi un detartraj” pentru că prăjitura avea o arsură caramelizată la bază, cu un gust neplăcut. Ciocolata din interiorul copturii era rece şi cleioasă. Deasupra trona un sorbet. Cireaşa de pe tort era zmeura din farfurie, care a venit cu tot cu o umplutură de gheaţă de la congelator. Se adăuga graţios o frunză de mentă doar uşor boţită. Totuşi, sosul de ciocolată din farfurie era gustos, sorbetul bun, părţile nearse de cocă în regulă. Probabil că în proiect prăjitura era în bună regulă.

Mai adaug că mi-a sărit apetitul pe pereţi când l-am văzut pe Bote în meniu, slavă cerului că lipsea Bianca, alt potenţator de poftă de mâncare. Cu tot cu Bote, fum şi ocolind măiastru distinsul moelleux, până când nu o să apară o alternativă, tot acolo o să îmi cresc glicemia.

 

 

Enhanced by Zemanta