Un tip e combinat cu o tipă, se înţeleg bine, dar tipul vrea altceva, “o excursie în Thailanda” pe care ea ar vrea-o doar asa, ca vrea el. Fără prea multe motive el o părăseşte pe ea de Revelion şi intră într-un trip cu o fostă iubită, cu care se împacă. Toate se întâmplă pe 31 decembrie noaptea.Indiferent de părerile mele înşirate mai jos, mergeţi la film, că e ieftin, românesc şi destul de scurt cât să nu îţi iei câmpii.

Am ieşit de la filmul “O lună în Thailanda” cu senzaţia vie că am petrecut vreo 4-5 ore cu nişte oameni foarte proşti, deosebit de proşti. Înghiţisem de fapt numai o oră şi ceva de bla bla bla bla, replici firave demne de reality-show-uri de serie C şi eram oarecum nedumerită. Adică filmul are de pildă o imagine bună, mişto, fiţoasă (complimente, Andrei Butică). Apoi porneşte de la o idee destul de cool, asta cu un ameţit care încearcă să îşi plaseze visul în poala femeilor din viaţa lui, care n-au nici un chef de visul lui. Mai sunt şi actorii drăguţi, cel mai mult mi-au plăcut Tudor Istodor şi Raluca Aprodu şi oricum e lăudabil că într-un film s-au adunat atâtea feţe proaspete şi tinere. Mai auzi şi câte-o muzică, mai vezi câte un loc ca lumea din Bucureşti. Şi totuşi, nimic nu salvează filmul de replicile tâmpe şi alcătuite 99% din cuvinte aflate în fondul de bază al limbii române şi de scenariul sărăcuţ care nu reuşeşte să ne povestească nimic relevant despre personaje. La început, diuzii din film par lucrători la Bancpost Militari, gata să tragă o petrecere pe cinste de Revelion. Continui cu părerea asta despre ei, până când pam, pam, pe stradă, brusc, vorbesc despre Kubrick. Mai sunt mici aiureli în film- într-o scenă, oamenii dansează cu şubele pe ei la disco şi la final nişte tăieturi mai grosolane care nu-şi au locul, într-un film per total îngrijit vizual.

Personajele sunt schematice într-o asemenea măsură încât nu am reuşit să fiu empatică nici cu Radu (Andrei Mateiu), personajul principal, nici cu gagică’sa abandonată în noaptea de Revelion, nici cu nimeni, în general. Actorii ok se termină spre final, când cu nişte replici de toată coma, copiate dintr-o revistă de femei scrisă pe genunchi de un redactor începător, Nadia (Sînziana Nicola) se dezlănţuie într-un monolog fals, foarte fals aşezată într-un leagăn pentru copii de la intrarea într-o discotecă.

Regizorul e foarte tânăr şi a executat până acum nişte scurtmetraje reuşite şi premiate. Face parte din “foarte noul val” al cinematografiei, dar în el nu se ascunde din păcate, nici vreun Puiu, nici vreun Mungiu, nici măcar un Muntean ori Sitaru. Mă gândesc la un alt scurt-metrajist inspirat, Igor Cobileanski, care a ratat la lung metraj. Poate nu asta e forma în care trebuie să se exprime ori poate are nevoie de un scenarist care ştie să  scrie.

P.S. Este o singură scenă memorabilă: Tudor Giurgiu şi Ada Solomon (singurii mari producători pe minuscula noastră piaţă de film) fac karaoke.