Ora 7 dimineata, metroul din Tokyo. Doamne imbracate in rochii Chanel, barbati in Armani, scolarite cu fuste plisate, de-o palma. Niste tineri cu parul mov, coafat supercalifragilistic, citesc benzi desenate. Cand vagonul se umple, oameni in uniforma imping pasagerii cu palete mari de lemn. Si tu, european, acolo, in marea aia de oameni cu ochii oblici, in orasul subteran din Tokyo, nici nu indraznesti sa te mai apropii de tren. Astepti pana pe la 7 si jumatate, cand peronul se goleste. Te urci in tren. Cetateni ai capitalei japoneze sforaie pe banchete. O domnisoara isi face unghiile cu maxima precizie. Si mergi. Si mergi. Si mergi.

Metroul din Tokyo are cateva sute de linii. In subteran sunt magazine, restaurante, gradini, gradinite, crese. In medie, un tokyot merge cate 2 ore si jumatate pe zi cu metroul. Trenurile nu intarzie niciodata.

Iesi din subteran, langa Ginza. Cartierul de afaceri si shopping. Pe fatada de la Dior e o proiectie cu o defilare de moda. Prada a ales sa faca o vitrina alba cu 10 replici ale lui Venus din Milo. Clic, clic, se aud aparatele foto. Peste tot, ecrane pe care ruleaza reclame. De-odata, se aude tare: „Maiahi, maiaho, maiahi, maiahoho.” Cand iti ridici ochii, vezi ca pe cladirea Toshiba canta formatia O-zone. Asta e Ginza. Obositoare, surprinzatoare, aglomerata, colorata.

Ginza se termina cu un parc. Parc nu inseamna in Japonia spatiu verde, adunatura de copaci sau lac usor murdar cu alei pe langa. Parc inseamna pietre aduse din nordul mistic al tarii, copaci modelati astfel incat sa isi reverse umbra peste lac, nisip din sudul tropical, iarba cu inaltimea exacta de trei centimetri. Si ciresi. Care atunci cand infloresc, fac din Tokyo o gradina a Paradisului.

Ora 2, dupa-amiaza, Tokyo. Lupta pentru un loc la pranz. Restaurantele care au numai trei-patru mese sunt mai ieftine. In vitrine sunt expuse replici din plastic ale felurilor de mancare. Unde nu e nimic expus, dar se simte un miros de alimente stricate, se gateste supa miso. Felul national de mancare al japonezilor, din soia fermentata si alge uscate. Iti da puteri speciale, dar asta nu face mirosul suportabil. Mai bine incerci un sushi. Ieftin si bun si rapid.

Cel mai bun sushi din oras se mananca in Shibuya, aproape de Harajuku. Nume devenit celebru in toata lumea dupa ce Gwen Stefani a cantat despre fetele de aici. Harajuku e o piata unde adolescentele japoneze ies duminica. Spectacolul e delirant. Un stol de printese BDSM cu masti de piele pe fata si costume de lac pocnesc din bice. Cativa metri mai incolo, fetite cu breton, mascate in scufite rosii, isi potrivesc ciorapeii de dantela. Una dintre ele linge o acadea uriasa. Cateva tinere stau pe jos. Sunt probabil, surorile lui Sandy Bell sau ale lui Sailor Moon.  E clar, nu e realitate, sunt benzi desenate.

Nu departe, in capatul bulevardului Takeshita se formeaza o coada ordonata. Coada e la Condomania, cel mai plin de fantezie sex-shop din Tokyo. Si poate, din intreaga lume.

Tokyo e un oras nou din pricina cutremurelor frecvente. Singura zona veche se numeste Asakusa si e de fapt un templu shintoist. In curte se aprind betisoare parfumate. Ritualul cere sa iti cufunzi capul in fumul inecacios ca gandurile nefaste sa iti paraseasca mintea. Templul Asakusa e singurul loc din Tokyo unde o sa vedeti femei imbracate in chimono si incaltate cu zori (papucei traditionali, cu talpa impletita din bambus si barete de matase).

Ora 7, seara, Tokyo. Orasul invie cu alte culori si alta energie. Pe strada sunt aproape numai tineri. Imbracati ca la o parada gigantica de moda organizata de Viviene Westood si Alexander McQueen. Toti au o singura destinatie: Kabukicho. Daca intrebi un japonez de locul asta, se va arata oripilat. Dar daca il intrebi cand a fost ultima oara acolo, raspunsul va fi, probabil, ieri. In Kabukicho functioneaza de 600 de ani incoace o infloritoare industrie a sexului. Si aici se scrie o poveste 100% japoneza- love-hotel-ul.

Un hotel al dragostei e un loc in care poti sa stai cateva ore cu iubita sau iubitul, in decoruri bizare. Exista camere manga, camere cu holograme, camere-baie, in care cada e in forma de cupa de sampanie. In fata love-hotelurilor vezi insirati femei si barbati care asteapta un necunoscut pentru o noapte de dragoste. Singuratatea e o boala raspandita in Tokyo, nu e nimic neobisnuit in asta.

Singuraticii timizi rămân cu jocurile. În săli arhipline. „Castiga un catelus de plus”, „Bate in toba pana obosesti”, „Danseaza virtual cu partenerul tau” sau „Motocicleta zburatoare”. Nimic sofisticat. In sala intra din cand in cand cate un tanar care scoate din buzunar pliculete de hartie colorata. Unii cumpara. Sunt amfetamine, cele mai populare droguri in Japonia. Vizavi de sala de jocuri, niste doamne in rochii de seara ies dintr-un bar de striptease si le multumesc clientilor inclinandu-se usor. Clientii se inclina si ei. Doamnele, din nou. O tin asa pret de cateva minute. Asta e Kabukicho.

Ora 7 dimineata, Tokyo. Pleci din Kabukicho, lumea senzatiilor tari. Orasul redevine ordonat. Barbatii poarta costume impecabile. Unii asorteaza la ele sosete albe. Elevii merg in grupuri organizate. Cu o harta in mana, intrebi in engleza un trecator cum ajungi la Narita (aeroportul din Tokyo). Omul nu intelege. Opresti un tanar, repeti intrebarea. Nu pricepe. Opreste alti oameni. Se face un cerc de japonezi amabili in jurul tau. Gesticulezi. „Narita – airport – airplane, fly-fly!” O doamna zambeste si iti face semn sa o urmezi. Te conduce pret de 10 minute, te urca intr-un tren. „Sayonara”, zice. Adica „la revedere”. Rasufli usurat. Dupa cinci minute te prinzi ca mergi in alta directie. Te dai jos. O iei de la capat cu intrebarile. Lost in translation. Japonezii se pricep la roboti, nu la engleza. Tragi aer in piept, te uiti cu atentie pe harta. In 10 minute rezolvi misterul. Din nou in tren, gata sa pleci inapoi in lumea ta.

Articol publicat in 2008 in Marie Claire.