S-a iscat o gâlceavă între agenţiile de turism şi Patriarhie. Zarva se face pentru bietul pelerin român, care, s-o spunem pe aia dreaptă, că merge cu unii, că merge cu alţii la locurile sfinte, tot îi iau de pe el vreo două rânduri de piei în bani. Bine, dar povestea, în ciuda a ceea ce spun agenţiile şi Patriarhia, nu e despre bani. Pentru că pelerinul nu e excursionist.

În pelerinaj te duci să te cureţi la suflet, să înveţi ceva, să te nevoieşti (cum spun creştinii practicanţi). De pildă, ideal în pelerinaj este să stai în mănăstire, pentru că pelerinii şi-au luat picioarele în spinare ca să îl prindă pe Dumnezeu de pulpana hainei dis de dimineaţă la ora 4 când se ţine utrenia. Pelerinii adevăraţi stau în dormitoare comune, laolaltă cu fraţii, se cam privează de somn şi se roagă în comunitate. Un astfel de călător nu vrea hotel de 4 stele şi i se rupe de marmura din baie ori de cafeaua de la micul dejun. El dimineaţa nu mănâncă şi aşteaptă să ia anafură şi aghiazmă în chip de mic dejun. Şi povestea cu mâncarea nu se opreşte aici, pentru că pelerinul vrea post, nu trei mese pe zi. Şi la masă vrea binecuvântare de la preot şi nu mănâncă în timpul slujbelor, ci după ele.

Pelerinul ăsta (soi rău, mă scuzaţi!) nu vrea să dea bani la intrarea la muzeu sau pe un ghid care să îi spună câte în lună şi câte în stele, ci vrea să dea pomelnice. De obicei nu oricui, ci unui călugăr de care a auzit el, unui stareţ cu har, unei maici din România, pe care tu, agenţie ai face bine să i le găseşti.

Pelerinul ştie orice nouă icoană făcătoare de minuni de pe traseu, orice sfinte moaşte mutate la o mănăstire, orice duhovnic vestit, căci până şi astea sunt lucruri schimbătoare pe lumea asta. Deci tu, agenţie românească, care vinzi pachete all inclusive în Turcia, te-ai fript complet dacă nu poţi să faci un traseu adecvat şi mai ales dacă nu poţi “contracta servicii turistice” de la mănăstirile cu pricina. Mai sunt şi alte pretenţii- una ar fi că bunul credincios vrea să “pelerineze” cu părintele lui, care îl îndrumă spiritual şi să aibă şi binecuvântare de la vlădică, eventual, că na, aşa sunt pelerinii, mai speciali.

Trebuie să fii atent şi la sănătatea pelerinului, veşnic fragilă de la firea lui simţitoare. De la emoţiile puternice şi trăirea autentică, pelerinii, dar mai ales pelerinele, mai au câte un episod de leşin sau alte mici incidente care vor face deliciul prietenelor la întoarcere. Una e să te ţină preotul de mână şi să te binecuvinteze, alta e să te ţină ghidul. Zic şi eu. Nici nu mai spun că dacă te vede pelerinul că n-ai zel la rugăciune (pe tine vreun însoţitor de grup mirean), ai încurcat-o cu el definitiv, mânia lui Dumnezeu e nimic faţă de mânia lui.

Apoi, pelerinajul e o treabă de comunitate. E ca şi cum i-aş suna pe prietenii mei şi le-aş zice- mergem în gaşcă la Sinaia? Ei zic da, eu sun la hotel, le zic că suntem 20 şi că vreau discount etc. Aşa e şi cu pelerinii ăştia. Sunt nişte bande bine organizate, pe biserici, cu gang leader în frunte, care se pornesc ca o furtună şi pleacă în diverse călătorii spirituale împreună.

Dar nu fug ortodocşii de agenţiile de turism că sunt ei mai cu moţ şi că Biserica Ortodoxa e culmea perfidiei. Şi musulmanii mai săraci ajung la Mecca în gaşcă organizată de moschee, evreii o pun de un Bar Mitzvah la Ierusalim cu rubedeniile de capul lor, budiştii închiriază un autocar şi cu un călugăr în frunte o taie până la falanga lui Buddha din vreun templu. Pentru că pelerinul nu e excursionist şi nici nu poate fi. Iar agenţiile de turism, acum, cu Patriarhia, sigur se sfădesc de la excursionişti, nu de la pelerini, că ăia sunt de capul lor şi sincer vă spun, dar sincer, nici bani prea mulţi nu au. Numai pretenţii.