Vederi din Kathmandu

Un autobuz Tata, împodobit cu Ganesh, zeul elefant care stă pe o floare de lotus, s-a oprit brusc în mijlocul drumului, într-un nor imens de praf. Nimeni nu mai respiră, nu mai claxonează, nu mai mişcă. De-odată, un flaut începe să cânte duios „All you need is love”. Oamenii zâmbesc. E Emanuel, un francez care trăieşte aici de nu se mai ştie când. Poate a venit în anii 60 să caute Shangri La-ul. Ăsta e Kathmandu. O dată să-l vezi nu e de-ajuns. În curtea zeiţei Kumari se aud, dinspre piaţa Durbar,  slab, cântecele copiilor. E ultima zi de Divali, sărbătoarea luminilor. Ştrengarii din Kathmandu umblă din casă în casă, din magazin în magazin, cântă şi dansează în aşteptarea unui bănuţ. Sau mai bine, a unei bomboane colorate. În curte la zeiţă copiii nu intră. Nu e de joacă. Kumari, închisă într-o fortăreaţă de lemn, sculptată bogat, nu e o nălucire, nici o statuie, e o fetiţă de 4-5 anişori, încarnarea temutei Durga. Şi tocmai azi, în zi de sărbătoare, turiştii care bântuie prin curtea templului au privilegiul de a-i auzi urletele. Kumari nu e în apele ei. Se aude un bufnet. Apoi un ţipăt, ca de copil răsfăţat. Televizorul e dat tare, din ce în ce mai tare. Prin ferestrele fără sticlă, cu multe zăbrele, se aude tânguitul  unui cântec Bollywoodian. Kumari a amuţit. Turiştii fac poze, doar-doar o sa îi prindă chipul. Dar asta nu se întâmplă niciodată. Pentru că fetiţa nu e lăsată să se apropie de exterior.  Zeiţa Kumari din Kathamandu, cu domiciliul în Piaţa Durbar, trebuie să rămână pură. A fost aleasă când avea 3 ani, într-un ritual tantric, executat noaptea. I-au arătat capete însângerate de bivoli, a trebuit să meargă printre ele, dansatori vopsiţi pe faţă i-au urlat în faţă. Nimic nu a speriat-o, nici o lacrimă nu i-a curs din ochi. De atunci stă în templu. Iese o dată pe an.  Să îl întâlnească pe rege. E drept, această Kumari n-a vazut nici un rege în viaţa ei. Dar i-a văzut pe conducătorii maoişti ai ţării, care au venit după binecuvântare. Până la urmă, îi e indiferent. Când va creşte mare şi va avea menstruaţie se va întoarce la părinţi. Va avea o viaţă îndestulată, dar slabe speranţe să se mărite. Kumari aduc ghinion bărbaţilor cu care trăiesc.

Afară oamenii se bucură.  Vacile care încurcă circulaţia au ghirlande de flori pe coarne. Câinii costelivi au fost împopoţonaţi cu vopseluri galbene şi roşii. Oamenii sfinţi, sadhu, au primit pomeni multe. Femeile poartă sariuri cu sclipici, în culori deschise. “O binecuvântare, străine?” Praful roşu ajunge instantaneu pe fruntea mea în chip de bindi. Acum trebuie să plătesc câteva rupii.

Zeii să fie lăudaţi! Că turiştii au reînceput să vină, chiar după ce maoiştii au venit la putere. Că beau multă bere ieftină şi vin franţuzesc şi mănâncă dhal bath vegetarian, adică orez, legume şi sos. Plătesc cu bani adevăraţi, euro sau dolari.

E un Divali bun. Magazinele din Thamel (cartierul turistic din Kathmandu) sunt pline de hippioţi americani de vârsta a treia care cumpără covoare de mătase ţesute în Himalaya şi plătesc 300 sau chiar 500 de dolari. Îşi burduşesc valizele cu pulovere de caşmir, aduse de departe, de la graniţa cu Tibetul. Librăriile, cu grădină în spate şi ceainărie, vând mii de cărţi pe zi. Bestseller-uri americane, tipărite în India pe o rupie bucata. Perfect copiate. Nici nu ştii că nu sunt originale. „Atât de ieftin” scrie pe feţele cumpărătorilor care iau cu teancul.

E pace în fostul regat hindus, guvernul le-a promis şcoli gratuite, aşa povestesc negustorii de echipamente pentru munte. Ar fi bine, aşa ar învăţa toţi copiii să citeasca. Şi cei din Pokhara, şi cei din jungla Terrai. În Kathmandu e mai uşor. Se câştigă bani. Vinzi alpiniştilor bocanci sau geci North Face. 50 de dolari bucata. Sunt falsuri, sigur, dar sunt foarte bune. Vin din aceleaşi fabrici chinezeşti în care se fac originalele. Ştiu asta şi vânzătorii şi alpiniştii.

E un Divali vesel. În toate barurile se cântă live. Nepalezii ştiu ce le place turiştilor să audă. Rolling Stones, Beatles, uneori chiar Metallica. Străinii se plimbă ziua pe la temple, meditează plini de evlavie, îmbrăcaţi în cămăşi lungi, albe sau practică yoga.  Dar seara, în Thamel, evlavia se înlocuieşte cu jointurile ieftine, meditaţia cu dansul, incantaţiile budiste cu rockul.

„Ştiai că acum în Nepal sunt fete care fac dragoste pe bani?” Mă întreabă Neel, un vânzător de tangka din Thamel. S-a înroşit când a spus asta. Am cumpărat de la el acum doua zile nişte tangka cu Buddha, aurite, nu mai mari decât o carte poştală. Atunci m-a invitat să petrec Divali la el în magazin. M-a aşteptat cu bere străină şi ceai nepalez Masala cu lapte de capră. Neel a venit în Kathmandu de copil. Servitor într-un magazin. Acum are magazinul lui, cu servitor cu tot . Dar mai mult aşa…de fapt creşte copilul ăsta sărac. Nu de servit are el nevoie, deşi e singur cuc, la aproape 50 de ani. Ci de mântuire. Neel vrea să fie curat şi asta să fie ultima lui încarnare pe pământ. Vrea Nirvana. De aceea nu bea, nu fumează, a depus jurământ de castitate, nu se ceartă cu nimeni, nu mănâncă carne, donează  mare parte din banii pe care îi câştigă, vrea să ajute oamenii.  Nu sunt numai vorbe. A doua zi dimineaţă, la ora 7, mă trezeşte un telefon la hotel. Neel mă aşteaptă jos. A venit să îmi aducă nişte mătănii budiste care cu siguranţă or să mă facă să renunţ la fumat. S-a gândit că trebuie să mă ajute. Fumatul nu face bine, e păcat.

În Nepal s-a născut Buddha şi tot în Nepal, lângă râul Bagmati, zeul Shiva, care fugise de-acasă, a fost prins de nevasta lui, Parvati. Şi pentru că zeului i-a plăcut Valea Kathmandu, aici s-a ridicat templul Pashupatinath, singurul loc din Nepal unde sunt incinerate cadavrele de stirpe nobilă. Nici un mort cu sânge albastru nu e azi, aici. Dar sunt mulţi din caste mai puţin alese. Cadavrele, învelite în cearşafuri albe, sunt puse pe malul râului. Se aşteaptă mult. În linişte. Rugurile de lemn se ridică repede şi ziua şi noaptea. Se pune mortul, se dă foc. Aerul e plin de cenuşă şi de miros dulceag, care îţi face greaţă. Vezi cum se descompun cadavrele. Şi rudele văd, mai mult bărbaţi. Femeile nu prea au voie să vină la incinerări. Stau în poarta templului, ciucite, triste. Aşteaptă. Un sadhu cu chiloţi de fier şi ochii injectaţi de la haşiş scormoneşte într-un rug stins şi se mânjeşte cu cenuşă. E de temut, toţi ştiu, e adoratorul lui Kali, face magie neagră. Pe celălalt mal al râului, vis-a-vis de ruguri, oamenii mănâncă.  Se fac pomeni.  Brahmanii se învârt prin templu şi mai pocnesc câte un copil obraznic. Străinii se înghesuie înspre altarele tantra, pe care sunt sculptate scene din Kamasutra. Fac poze, intră în altar, ies repede, punându-şi mâna la nas. Pe lingamul dinăuntru e sânge închegat de la sacrificiile animale. Şi lapte. Şi praf de mirodenii. Miroase infernal a hoit. Templul e murdar şi înfricoşător şi ciudat.

 

 

 

 

 

 

Dar dacă îţi ridici ochii puţin în sus, în depărtare, pe cerul senin se văd albi, minunaţi, munţii Himalaya. Acoperişul lumii.

Articol publicat în Marie Claire, în 2009.