Cu rabdare, de la rusi, despre asteptare

Prima dată am văzut Jdi Minea (în traducere Aşteaptă-mă), acum vreo trei ani, când eram la Chişinău pentru lansarea Publika TV. Afară era frig (noiembrie) şi în sovieticul hotel Codru o căldură uscată care mă făcea să dormitez. Şi-am deschis televizorul şi vreo două ore am stat cu gura căscată. Într-un platou organizat pe verticală, cu public şi două canapele jos, nişte neni cu feţe KGB-iste desfăceau şi făceau destinele unor oameni. Un băiat căuta o fată de care se îndrăgostise într-o staţie de metrou moscovită. O femeie ar fi vrut să ştie ce s-a întâmplat cu bărbatul ei, dispărut când Uniune se destrăma. O mamă ţinea o poză cu fiul ei deasupra capului, întocmai ca şi cum îşi aştepta execuţia, cu lacrimi multe în ochi. O bătrână voia să ştie unde l-a aruncat Stalin pe hartă pe fratele ei, ce Kazahstan sau ce Siberia i-au mâncat oasele? Cazurile se succedau rapid, o prezentatoare blondă prelua aceste poveşti, telefoanele sunau, poveştile evoluau. Ocazional apăreau în studio cetăţenii găsiţi, alteori pur şi simplu cineva anunţa deznodământul. Alteori se difuzau mini-documentare cu poveşti care păreau mai curând ficţiune. Nu era tensiunea de la Surprize-Surprize, ci una compusă din adevăruri istorice, din disperare, din soarta unor oameni mici într-un imperiu mare, în care câte un dictator dement a aruncat pe hartă cu fiinţe umane după bunul lui plac.

Fişă de program

Jdi Minea, Pervîi Kanal, Rusia

Durată +90 min

Gen: divertisment social

Aici o poveste completă despre piaţa de televiziune din Rusia.

 

Enhanced by Zemanta